Cine își mai amintește de “Omul din Atlantis”? Era un film care a făcut furori pe la sfârșitul anilor ‘70 cu Patrick Duffy în rolul de om-delfin. Adevărul din spatele ficțiunii este că viața pe pământ a apărut în ocean. Și chiar dacă au trecut zeci de milioane de ani de evoluție peste noi, la bază suntem niște ființe formate din apă sărată!
Povestea cu sarea este una interesantă, ba chiar vitală! Au fost timpuri în care planeta noastră greu încercată a fost lovită de asteroizi și incendiată. Sodiul s-a evaporat în atmosferă. Apoi au venit ploile și majoritatea sodiului din aer s-a dizolvat și s-a concentrat în apa mărilor și oceanelor. Acolo, în apă, a avut loc geneza vieții pe pământ. Iar celulele noastre sunt toate formate din apă cu sare. Fără sare nu există viață, fără sare organismul s-ar deshidrata, s-ar usca și ar muri.

Oameni sau animale, cu toții căutăm inconștient sarea în mâncare. Instinctul ne spune că tot ce e sărat e gustos, plăcerea are sarea ca ingredient de bază. Până și iubirea e comparată cu “sarea în bucate”, iar termenul “salariu” tot de la sare vine! Au trecut vremurile în care 1 g de sare era echivalent cu 1 g de aur, acum avem acces la sare fără limite. Ca și în cazul zahărului, ne place mult sarea și cu greu ne putem opri. Iar industria alimentară profită de slăbiciunile noastre, nu e de mirare că toate produsele procesate și semipreparate au zahăr și sare din belșug.
Acolo unde zahărul este un moft și un produs adresat exclusiv plăcerii, sarea este o nevoie. Fără zahăr putem trăi, fără sare nu! Nevoia de sare a apărut cu mult înaintea dependenței de zahăr, preferința pentru gustul dulce înseamnă infantilism alimentar, în timp ce preferința pentru gustul sărat înseamnă maturitate. Deși zahărul și sarea sunt puse pe același palier când vine vorba de avertismente nutriționale, eu v-aș recomanda să vă lepădați de zahăr și să păstrați sarea.

Și când zic “sare” nu zic solnița pe masă, ci sarea conținută în mod natural/obișnuit în toate preparatele/alimentele. Natura a pus sare în apă și lapte, carne și ouă, iar omul a pus sare în mezeluri și brânzeturi, conserve și sosuri, mâncare gătită și pâine. Nu mai vorbim de produsele de ronțăit care sunt toate concentrate în sare, de la chipsuri și pufuleți, la semințe și cereale expandate.
Faceți diferența între slăbiciunea pentru dulce și cea pentru sărat: capul nostru cere zahăr când este stresat și nefericit, în schimb corpul cere sare când este sănătos. Preferința pentru gustul sărat este un semn că suntem în formă. Când facem efort fizic avem nevoie de mai multă sare. Și chiar și în cura de slăbire sarea e permisă. Deci adio “dolce vita”, vă recomand viața cu gust sărat.

Mihaela Bilic

Îi știți pe ăia care făceau mișto de analfabeți prin interviuri pe stradă? Găseau câte un amărât și-l întrebau: ”Ce părere aveți despre faptul că s-a găsit oxid de dihidrogen în apă? Știți că s-a găsit clorură în sare!”. Exact așa sunt ecoretarzii din ziua de azi, în frunte cu influensării lor: ”Dom’le, e prea mult azot în atmosferă! Săriți, ne omoară dioxidul de carbon!”. Au și articole scrise special pentru ei, cum ar fi: ”Dioxidul de carbon a înverzit semnificativ planeta – Află de ce este un lucru rău” sau ”Peste tot se încălzește de două ori mai repede decât în orice altă parte”. Sunt articole pentru anul întâi la școala ajutătoare de ”Cred în Știință”.

De câte ori auziti sau cititi comentarii de genul: “Nu se poate, domne, românul nu e educat, nu se spală, nu respectă regulile ca europenii, de aia cresc cazurile și de aia la noi e nevoie de amenzi, internare forțată, cătușe și pușcarie.” ?!
Slugilor ăstora care ori nu au ieșit niciodată din țară, ori au văzut cum curge apa la robinet doar când au trecut granița și au zis că nu există ceva mai tare, ori au mers in vacanțe in străinatate tot printre români, aș vrea să le povestesc, din proprie experiența, fiind mai tot timpul în grupuri mari de străini, printre oameni cu un nivel ridicat de trai aflati în vacanță, cam cum e treaba cu “civilizații” ăștia din țările la care noi ne uităm cu limba scoasă:

Ca să răspund colectiv și educativ tuturor mesajelor private în care unii vă întrebați dacă voi depăși vreodată subiectul anilor 2020-2022, nu, niciodată, categoric niciodată nu voi depăși mizeria anilor ălora, pentru că, deși știam foarte bine că e din ce în ce mai multă prostie și slugărnicie în societate și că luate împreună cele două dau o rețetă criminală (demonstrat criminală de atâtea ori și atât de sinistru în istorie), nu mi-aș fi putut imagina nivelul real și brutal al prostiei și faptul că o vom regăsi în creierele cele mai școlite, în vreme ce “pălmașii” vor fi singurii oameni raționali și verticali, care vor înțelege corect noțiuni abstracte specifice lumii juridice cu pretenții fine. Absolut niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că e atât de rău “în lumea bună” și atât de bine “între proști” și “între medievali”.

Dacă decid să mă vaccinez o fac benevol, pentru că eu cred că este bine pentru sănătatea mea, după ce îmi evaluez istoricul medical împreună cu medicul meu.
Niciodată nu o să mă vaccinez pentru a intra la mall, la Dedeman, sau pentru a bea o cafea alături de psihopatul X, psihopat căruia autoritățile au reușit să îi spele creierul și să îl facă să creadă că eu dacă nu sunt vaccinată cu un “ser minune” o să îl infectez cu toate bolile pe care le-am avut, sau nu le-am avut vreodată.
Psihopatul X, care timp de doi ani de zile s-a “scăldat” în clor, trebuie să meargă la un psihiatru, nu să mă întrebe pe mine dacă sunt vaccinată.
Dacă mă vaccinez, tu crezi că eu o să mă vaccinez, vreodată, ca să pot să mă întâlnesc cu un dement psihopat, care “face baie” în clor, de frica virușilor? Atât ești de tâmpit?