Category: Copiii nostri

SCOALA NE INFLUENTEAZA VIATA

A venit toamna si odata cu ea a inceput si scoala. Pentru parinti acest lucru a insemnat discutii si cheltuieli suplimentare pentru bugetul familiei, pentru copii emotii si revederea cu colegii, iar pentru ceilalti care nu mai sunt demult copii, dar nici copii nu au, au renascut amintiri. Abia la maturitate constientizam masura in care anumite intamplari din scoala ne-au influentat viata. Nu sunt cuvinte mari, este un adevar indiscutabil si verificabil.
Studiile intreprinse de specialistii in pedagogie au demonstrat ca rolul scolii nu trebuie minimalizat si ca educatia scolara motiveaza si sensibilizeaza elevul. Un cadru didactic nu este doar « un formator de oameni », ci un model pentru majoritatea elevilor, chiar daca acestia pot avea de la sapte la peste douazeci de ani. Indiferent de « rolul » pe care il joaca la un moment dat, profesorul nu le transmite numai valori cognitive ci si valori morale…

Mai stim sa ne educam copiii ?

Traim intr-o lume nesigura si dorim, totusi, pentru copiii nostri – siguranta. Dar cum sa le oferim siguranta, cand parintii sunt marcati de nelinisti esentiale ; grija zilei de maine, razboaiele, calamitatile naturale sau provocate de om si inca multe altele afecteaza intreg mapamondul. Se pune problema capacitatii omenirii de a-si asigura viitorul, dar nu orice fel de viitor. Este gresit sa gandim ca, daca noi traim prost si copiii nostri vor putea trai asa. La noi, parca, nimic nu s-a schimbat din vremea comunismului ; ba, dimpotriva – multe s-au deteriorat ; si educatia copiilor pare a fi acum o „arta” uitata. Sa incercam sa ne reamintim cateva principii ale acesteia…

Ce alegeti pentru copiii dvs.?

Aproape toata lumea a auzit de metoda educationala Waldorf, unii chiar isi dau copiii in grija unor astfel de gradinite, dar mai sunt si cei care nu cunosc avantajele acesteia, ramanand „ancorati” in vechile metode pedagogice, care nu se mai potrivesc cu vremurile in care traim. La baza metodei Waldorf – cunoscuta in intreaga lume – se afla ideea ca fiecare om, in cursul vietii sale, trebuie sa parcurga anumite trepte de dezvoltare, la un moment determinat in timp. Daca acesti pasi pe care trebuie sa-i faca omul si care se adreseaza anumitor sfere ale sufletului, sunt fie prea timpuriu, fie prea tarziu facuti, omul va trebui sa suporte consecintele prejudiciilor acestor dereglari in timp…

Copiii, doar victime colaterale in caz de divort ?

Daca prin anii ’70 tinerii preferau sa se casatoreasca mai de timpuriu si sa devina parinti inainte de a implini varsta de 25 de ani, in ziua de azi a aparut o atitudine destul de reticenta fata de casatorie si fata de ideea de a avea copii fara o minima stabilitate financiara. Sondajele de opinie au evidentiat posibilele cauze, iar rezultatele au fost indelung comentate. O astfel de cauza ar fi rata crescuta a divorturilor. Sa fi devenit oamenii mai putin compatibili, mai putin toleranti unii cu ceilalti, mai pretentiosi, ce se intampla de fapt?…

Parintele unic, doar protagonistul unui dublu rol?

Vorbind despre parinti si copii marele nostru savant Nicolae Iorga a afirmat: “Copilul nu datoreaza parintelui viata, ci cresterea”. Aceasta afirmatie a incantat generatii intregi de parinti si cred ca este foarte potrivita pentru a initia o discutie despre provocarile la care sunt supusi cei care isi asuma responsabilitatea de a creste, de unul singur, unul sau mai multi copii…

Este depresia la copii ceva simplu si trecator?

Cand eram la scoala primara am citit o poveste foarte frumoasa, dar si neobisnuita pentru mine. Se povestea despre cineva care s-a intamplat sa moara de “inima rea”. Informatia m-a suprins in mod neplacut, pentru ca eu, la acea vreme, stiam ca cineva poate muri doar dupa o boala grea, dupa un accident sau de batranete…

Dislexia, o neputinta care-i dispera pe parinti

Indiferent sub ce forma ar fi, neputintele pot avea un impact deosebit asupra celor care se confrunta cu ele, atat in calitate de martori cat si de protagonisti. Unele persoane au parte de mai multe, altele de mai putine, ceea ce poate pune numeroase semne de intrebare privind cauzalitatea lor.
“Ce am facut atat de grav incat sa am un baiat dislexic?” este intrebarea, de-a dreptul socanta, pe care mi-a adresat-o zilele trecute o mamica disperata.
Inainte de a ma gandi la un posibil raspuns, i-am remarcat privirea. Dincolo de disperare, am descoperit o nedumerire a carei cauza ar fi putut fi necunoasterea, eventual neinformarea corecta in legatura cu aceasta boala…