Bicicleta, dragostea mea…
sau
Despre transportul alternativ
Cu o istorie destul de tanara, bicicleta a si imbatranit timpuriu; poate, prea devreme. De la „celerifer”-ul contelui de Sevrac din Franta secolului al XVII-lea, „purtatorul rapid” cum era denumita acea prima forma de bicicleta fara ghidon si fara pedale; la „draissine” a contelui Karl von Drais din Anglia anului 1817, care in Franta a fost denumita „draisienne” si care, acum, avea ghidon; apoi, la „zgaltaitorul de oase”, imbunatatit in 1860 cu pedale pe roata din fata si numit „velociped” care a fost intens comercialzat de catre Michaux et. Comp., s-a ajuns la patentarea lui de catre Lallement in 1865, in SUA. In 1880 apare bicicleta aceea cu una dintre roti mare-mare; era foarte la moda, mai ales printre tineri si, de atunci incoace ea a continuat sa fie imbunatatita, pana la formele pe care le cunoastem astazi. Si totusi, dupa o scurta perioada de „glorie”, obiceiul de a merge pe bicicleta a fost inlocuit de mersul cu masina…
Inca din epoca Chinei antice se presupunea existenta anumitor particularitati sanguine proprii fiecarui individ si, de asemenea, se intuia o corelare intre caracteristicile biologice ale sangelui si comportamentul individului. Sigur descoperirea celor patru grupe sangvine este de data recenta – sec.XIX – iar urmarea fireasca a acestei descoperiri pentru dezvoltarea ulterioara a medicinei, a fost posibilitatea efectuarii transfuziei de sange, cu conditia respectarii compatibilitatilor si incompatibilitatilor stabilite (Landsteiner).
Plamadite in adancul Pamantului sau al oceanelor, spalate de Apa sau energizate de lumina Lunii, incalzite de lumina Soarelui sau nascute din materie organica, cristalele l-au insotit pe om de-a lungul intregii sale existente. Se cunosc multe, foarte multe cristale si nu vom vorbi despre ele aici; ne vom opri asupra unui singur, cel mai pretios dintre toate – sarea gema.
Iaurtul este cunoscut si folosit de secole ca leac popular, dar numai in ultimele decenii oamenii de stiinta au descoperit cat este de benefic pentru sanatate. Iaurtul este lapte „insamantat” cu culturi de bacterii, cunoscut ca iaurt „viu”, dupa microorganismele continute de el, culturile active cunoscute in general drept probiotice, care protejeaza organismul de bacteriile daunatoare si distrug germenii care produc boli, printre care si botulismul. Spre deosebire de antibiotice, care distrug, pe langa bacteriile vinovate de infectiile organismului si pe cele „benefice”, iaurtul cu probioticele continute poate sa distruga numai bacteriile daunatoare organismului…
Gospodinele vor sti imediat despre ce este vorba, deoarece ele folosesc cimbrul pentru condimentarea mancarurilor cu cartofi, varza si fasole, dar si a fripturilor grase. Bunicile noastre puneau si ele cimbrul in mancare, dar si in dulapuri si sertare, pentru combaterea moliilor sau in cotet pentru a feri gainile de paraziti. Mult mai inainte, Pliniu cel Batran mentiona cimbrul in scrierile sale, medicii greci, ca si stramosii nostri dacii, il foloseau in alimentatie, dar si ca remediu contra bolilor digestive si respiratorii. Cimbrul ca medicament s-a impus insa, in Evul Mediu, cand arabii au inceput sa fabrice uleiuri volatile prin distilare. Astazi, cand toata lumea apeleaza la medicamentele din farmacii, folosirea cimbrului ca medicament este tot mai rara. Si e pacat ca este asa, deoarece virtutile banalului cimbru sunt numeroase si benefice in mult mai multe afectiuni decat s-ar crede…
Cine n-a auzit de usturoi ? In intreaga lume este cunoscut si apreciat ca planta condimentara de cultura, dar si ca „medicament” miraculos. Cunoscut din vechime – Dioscoride il recomanda in bolile digestive – usturoiul l-a insotit pe om de-a lungul veacurilor : in Egipt, ne spune Herodot, celor care munceau la ridicarea piramidelor li se dadea usturoi la fiecare masa, pentru a le mari forta fizica si a preveni dizenteria ; in timpul lungilor marsuri, centurionii legiunilor Romei antice isi puneau catei de usturoi intre degetele picioarelor pentru a preveni ciuperca piciorului ; Shakespeare, in „Visul unei nopti de vara” vorbeste si el despre usturoi ; europenii il consumau in timpul epidemiilor de ciuma, iar in timpul celor doua razboaie mondiale, medicii foloseau usturoiul pentru dezinfectarea ranilor. Mai aproape de noi in timp, cercetatorii japonezi au demonstrat actiunea antibacteriana a usturoiului impotriva E-coli, a Staphylococcus aureus ( meticilin-rezistent ) si a Salmonellei ; iar astazi, in vremea gripei asa-zis porcine, in zonele in care populatia a consumat frecvent usturoi, nu a fost inregistrat – oficial – nici macar un caz de infestare cu virusul