Personalitatea emotionala
Termenul “sensibilitate” poate avea o multime de sensuri. Conform DEX-ului sensibilitatea poate fi “facultatea de a simti, de a reactiona la excitatii, de a-si schimba intr-o oarecare masura, starea initiala sub actiunea unui agent exterior, acuitatea simturilor, capacitatea de a percepe senzatii, capacitatea de reactie afectiva, emotivitate, afectivitate, (in arta si literatura) capacitatea de a transmite si de a provoca emotii artistice, caracter sensibil, receptivitate emotiva, impresionabilitate, predispozitie a organismelor la diferite boli, etc.”
“Bai, da’ sensibila mai esti… mie nu-mi trebuie asa ceva !” este ceea ce un tanar reprosa in gura mare, chiar in centrul orasului, unei frumoase domnisoare. Biata fata se rosise pana in varful urechilor si statea spasita cu privirea in jos. Reprosurile curgeau valuri, atragand privirile curioase ale celor din jur. M-a intristat atat de tare, incat nici nu mai puteam asculta, dar nici nu puteam pleca mai departe. Am inceput sa studiez, prin observatie, reactiile celor din jur. Pe fetele multor doamne se putea citi “ce mitocan!”, pe figurile altora se putea citi doar dezaprobarea, dar, spre surprinderea mea, am sesizat si cateva persoane care-l priveau cu oarecare admiratie.
De acord, multi vad putini pricep. Ce anume? Ca sunt si persoane, atat femei cat si barbati, care se disting de ceilalti, printr-o anume personalitate, pe care psihologii au denumit-o personalitate emotionala. Persoanele care apartin acestui tip de personalitate au un fel distict de a-si manifesta emotiile si sentimentele. Pot da dovada de un devotament greu de crezut, apreciaza foarte mult stabilitatea, sunt perspicace, receptive si au o creativitate deosebita. Multumirea lor sufleteasca depinde foarte in mare masura de felul in care sunt intelese si tratate de catre cei apropiati.
Nu stiu cu ce-i gresise tanara domnisoara. Cert este ca, sensibilitatea de care daduse dovada il suparase rau pe tanarul respectiv.
Poate sensibilitatea cuiva enerva atat de tare? Se pare ca da. Cand? Cred ca atunci cand este perceputa ca o slabiciune. De ce? Pentru ca asa-zisele persoane “slabe” se pot transforma rapid intr-o responsabilitate, iar foarte multi fug de responsabilitati, mai ales atunci cand esti diferit.
Sensibilitatea emotionala excesiva poate predispune la depresii. Poate si de aceea, unele dintre intrebarile pe care psihologii le pun clientilor lor, sunt “Considerati ca sunteti o persoana sensibila?”, “Cum reactionati atunci cand vi se reproseaza faptul ca sunteti prea sensibil/sensibila?” si chiar exista teste care pot indica nivelul la care s-a ajuns.
Cu cateva zile in urma, citeam “sensibilul este un om neinarmat printre cei puternici”. Recent am auzit si afirmatia “Nu e buna de sefa, este bine pregatita profesional, dar este prea sensibila”.
Atunci de ce m-a sfatuit bunica mea “Cand nu stii ce sa faci, analizeaza ce simti”.
Diferenta consta in felul de a o percepe. Cei care o percep ca pe un posibil indicator al slabiciunii umane, o inteleg ca pe un inamic si devine lesne de inteles ce legatura ar putea avea cu ideea de a fi inarmat sau nu. Pentru cei care o percep ca pe o acuitate a simturilor, ce confera o capacitate sporita de receptare si analiza, sensibilitatea nu poate fi decat un aliat.
Printre cei care mi-au reprosat sensibilitatea se numara propriul meu tata si un preot, intalnit cu multi ani in urma. La vremea respectiva nu aveam cunostintele de acum si nici nu stiam daca e de bine sau de rau. Intre timp am crescut, am citit, am studiat si am vazut o multime de filme. Filmul care mi-a clarificat, pentru prima oara, aceasta dilema a fost filmul “Ciuleandra” regizat de genialul nostru regizor Sergiu Nicolaescu.
Ridicandu-i barbia si privind-o in ochi pe tanara Madalina, distinsul ministru Faranga (interpretat magistral de regretatul Gheorghe Cozorici) a exclamat “E foarte sensibila… foarte bine!”. Desi nu eram decat o adolescenta, aceasta replica m-a facut sa inteleg ca sensibilitatea este un lucru minunat, intr-adevar mai putin intalnit, de care nimanui nu trebuie sa-i fie rusine.
Ar fi bine de retinut ca, atunci cand sensibilitatea nu este nativa, ea poate fi o consecinta a dificultatilor cu care persoana respectiva s-a confruntat si credeti-ma, nu poate fi vorba de dificultati minore, ci de unele cu un marcaj psihic deosebit de puternic.
Prin studiu si exercitiu, aceasta sensiblitate poate fi mascata si perceputa numai de catre cei cu o anume experienta.
Celor care nu pun pret pe sensibilitatea celor din preajma lor, asemeni tanarului din intamplarea relatata, nu le pot spune decat ceea ce a afirmat candva Alexandre Dumas – tatal : “A menaja sensibilitatea unei femei, nu inseamna a face o fapta buna, ci o fapta omeneasca”.
Mi s-ar putea raspunde „Erau alte vremuri…” , dar eu sunt pregatita si cu un al doilea raspuns “Vorbim de oameni sau nu?”
Mihaela-Theodora Popescu
*Material preluat din rubrica “Viata in 2” – www.elystar.ro