Ati auzit expresia “proastele obiceiuri mor greu” ? Probabilitatea de a fi auzit-o este foarte mare, intrucat adultii din ziua de azi o utilizeaza destul de des, indeosebi atunci cand se sugereaza faptul ca este foarte greu a te debarasa de (unele) proaste obiceiuri. Nu mi-am propus sa vorbesc despre vicii, nici despre proaste maniere, ci despre prostul obicei al unor oameni de a “investiga” prin intrebari indiscrete problemele de sanatate, mai mult sau mai putin vizibile, ale celor cu care se intampla sa vina in contact…

Daca la inceputurile sale, medicina se axa indeosebi pe studiul omului din punct de vedere anatomic si apoi comportamental, interesul privind sufletul animal a constituit baza teoretica pentru valorificarea terapeutica a relatiei amicale dintre om si animal.
Influenta benefica a animalelor de companie asupra omului a fost observata si chiar aplicata in tratamentul bolilor psihice, inca de la sfarsitul secolului 18. Initiatorul unui astfel de experiment a fost William Tuke, care si-a inceput studiul la Centrul Azil “The York Retreat” din Anglia. A adus in curtea azilului mai multe animale si pasari ( iepuri, soimi, pasari de curte, pescarusi ) si a studiat felul in care oamenii relationeaza cu ele, a remarcat atenuarea framantarilor lor sufletesti, cresterea increderii in fortele proprii si o imbunatatire vizibila a starii de sanatate. Un alt studiu a fost initiat de catre Florence Nightingale care in lucrarea “Note despre meseria de asistenta medicala”, aparuta in anul 1880, consemneaza faptul ca un animal de talie mica poate fi un camarad extraordinar pentru persoanele bolnave…

Cand cineva constientizeaza ca ar avea nevoie de ajutorul unui psiholog, incepe sa caute pe cel/cea ale carei caracteristici si calitati ii dau atat speranta cat si increderea, ca problemele-i vor fi rezolvate.
Anumiti oameni percep psihologul ca pe un supraom, care prin abilitatile sale speciale ii poate salva dintr-o situatie periculoasa, ii poate intelege, ii poate sustine, nu-i judeca si nici nu-i eticheteaza, asculta toate nebuniile si chiar fanteziile, oricat de nebunesti ar fi ele, ii ridica deasupra problemelor care ii ingenuncheaza la propriu, nu numai la figurat…

Termenul “sensibilitate” poate avea o multime de sensuri. Conform DEX-ului sensibilitatea poate fi “facultatea de a simti, de a reactiona la excitatii, de a-si schimba intr-o oarecare masura, starea initiala sub actiunea unui agent exterior, acuitatea simturilor, capacitatea de a percepe senzatii, capacitatea de reactie afectiva, emotivitate, afectivitate, (in arta si literatura) capacitatea de a transmite si de a provoca emotii artistice, caracter sensibil, receptivitate emotiva, impresionabilitate, predispozitie a organismelor la diferite boli, etc.”…

Nasterea unui copil este unul dintre marile evenimente ale vietii, insa sentimentele si emotiile care il insotesc, pot varia de la un caz la altul. Mamicile care s-au confruntat cu o sarcina dificila asteapta momentul nasterii ca pe o eliberare, ca pe un posibil sfarsit al unor suferinte fizice cu care se confrunta de ceva timp si inceputul unei fericiri mult asteptate. Alte mamici asteapta momentul nasterii ca pe o implinire a unei misiuni fata de familie si societate…

Exista un vechi proverb care sintetizeaza o constatare uimitoare. Proverbul ii apartine inteleptului Confucius care, in urma cu mai multe sute de ani, a facut o uluitoare observatie “Cuvintele sunt vocea inimii”. Cui poate folosi asa ceva?
Mai ales psihologilor, precum si oricarei persoane suficient instruite dar si interesate in a descifra ce se poate ascunde in sufletul cuiva, pornind de la analizarea cuvintelor utilizate cand se comunica ceva…

Despre persoanele pentru care notiunea de extenuare este cu totul si cu totul necunoscuta, se poate spune ca sunt norocoase.
Stilul actual de viata predispune la asa ceva, mai ales ca gradul de solicitare la locul de munca a crescut drastic.
Cei mai putin norocosi, sub acest aspect, observandu-i, mai fac afirmatii de genul “astia ne ingroapa pe toti!”, ceea ce nu poate fi deloc departe de adevar. De ce? Pentru ca, pentru persoanele care nu se extenueaza fizic, psihic sau emotional, riscul imbolnavirii prin extenuare nu exista…