Organismul uman – o „masinarie” inteligenta
Sa luam spre exemplu un autoturism „ultimul racnet”, dotat cu tot ce-ti poate trece prin minte, inclusiv cu cel mai sofisticat sistem de avertizare asupra nivelului combustibililor ; sa zicem ca dl. sau dna. X este soferul si ca, la un moment dat, sistemul acesta anunta ca mai trebuie benzina. Cel de la volan insa habar n-are de ce se tot inroseste cadranul acela… Si-atunci incearca la nimereala sa „butoneze”. Se poate sa afle pana la urma ca masinii ii trebuie benzina ; dar tot asa de bine se poate sa NU ! Si-atunci, sta ca prostu’ in drum, asteptand sa vina SALVAREA – in cazul acesta, o alta masina de interventie. Tot astfel se intampla si cu mecanismul extrem de fin al organismului uman, care stie foarte exact ce anume ii trebuie ca sa „functioneze” la parametri optimi ; si atunci „aprinde” diverse cadrane, pe care, de cele mai multe ori, noi nu stim sa le „citim” si… ramanem in drum, de multe ori asteptand SALVAREA – in cazul nostru, aceasta fiind masina de Ambulanta. Ati simtit si dvs. – este sigur – de multe ori, nevoia de a manca un anumit aliment ; aceasta „nevoie” este, de fapt, semnalizatorul prin care corpul dvs. va avertizeaza ca are un deficit de vitamine, de minerale sau de altceva. Daca nu veti sti sa recunoasteti ce anume semnaleaza el, veti da organismului orice, in afara de ceea ce are el cu adevarat nevoie.
De multe ori simtiti ca doriti sa mancati ceva dulce ; este semnalul ca din organism lipsesc cromul, carbonul, fosforul si tryptophanul. Si dvs. ce faceti ? Mancati bomboane ! N-ati ajutat cu nimic !
Trebuie sa stiti ca veti gasi cromul in brocoli, struguri, branza, fasole, pui, ficat de vitel ; carbonul il luati din fructe proaspete, iar fosforul din peste, vita, oua, nuci, lactate. Cat despre tryptophan, el va fi luat din carne de miel, ficat, spanac, branza, cartofi si stafide. Nevoia pe care o simtiti uneori, de a manca ciocolata, este, de fapt, semnalul ca aveti lipsa de magneziu, pe care il puteti furniza corpului dvs. din nuci, seminte, legume si fructe. Cand este lipsa de azot in organism, aveti chef sa mancati paine prajita sau paine, pur si simplu, dar azotul poate fi luat din peste, carne, nuci si fasole boabe. Nevoia de calciu, noi o traducem prin pofta de grasimi, chipsuri, prajeli sau bauturi acidulate, in loc sa ne luam calciul necesar din ceapa, brocoli, mustar, legume, susan, branza sau napi. Si lipsa de carbon se poate manifesta prin pofta de a manca prajeli ; ori, necesarul de carbon poate fi luat din fructe proaspete. Toata lumea bea ceai sau cafea, dar cand credem ca „avem pofta” de ele, este de fapt nevoia de fosfor ( vezi mai sus ), de sulf pe care il putem lua din galbenusul de ou, ardei rosii, usturoi, ceapa, de fier pe care il luam din peste, carne de pasare, fructe de mare, verdeata si cirese amare. Lipsa de proteine, ca si lipsa calciului si a potasiului, te pot face sa crezi ca ai chef de alcool sau de pastile relaxante si, vai, cat de gresit este ! Mult mai sanatos este sa le luati din : calciul din ( vezi mai sus ) ; proteinele ne vor fi furnizate de carnea de pui, nuci, lactate sau fructe de mare ; potasiul din masline negre, cartofi, spanac si verdeturi amare. Ati vazut uneori oameni, in special tineri, care mesteca un cub de gheata ; este semn ca organismul cere fier pe care l-ar fi putut lua din cele expuse mai sus. Daca preferati mancarurile sarate inseamna ca aveti nevoie de cloruri pe care le puteti lua din peste, lapte de capra si sare de mare. Dorinta de mancaruri acide, se traduce corect prin nevoia de magneziu pe care il gasim in nuci, seminte, legume si fructe. Dorinta de a bea bauturi reci semnaleaza nevoia organismului de mangan, pe care-l putem lua din alune, nuci, arahide, ananas si coacaze negre. Daca ti-e mereu foame, desi mananci normal, inseamna ca-ti lipsesc siliconul din nuci si seminte, tirozina din portocale si suplimente de vitamina C, verdeturi, legume, fructe rosii ; si tryptophanul de care am vorbit mai sus. Daca nu ai pofta de mancare, poate fi semnul lipsei vitaminei B1 pe care o gasesti in fasole, nuci, seminte si ficat; lipsa de vitamina B3 care se gaseste in ton, carne de vita, pui, curcan, porc, in legume si seminte ; si lipsa de cloruri despre care am vorbit deja. Dorinta de tutun, aceasta „iarba diavoleasca”, semnaleaza nevoia organismului de pomenitele silicon si tirozina ( vezi mai sus ).
Daca simtiti vreuna din dorintele de mai sus ( mi se pare profund dizgratios, ca sa ma exprim eufemistic, sa spunem „pofta” si „mi-e pofta”; „pofte” pot avea, eventual, doar viitoarele mamici ) nu va grabiti sa le dati curs. Inseamna ca n-ati stiut exact ce anume semnalizeaza organismul dvs. Cautati, mai intai, sa asigurati acestuia, din timp si constant, alimentele capabile sa-i aduca aportul necesar de vitamine, minerale, proteine, carbohidrati, grasimi, fibre s.a. Cu cat veti consuma alimente mai variate, cu atat scade riscul de a avea deficientele unora sau altora dintre substantele nutritive necesare organismului. El da tot felul de semnale. Sa invatam sa le interpretam corect. Acum putem face asta.
Elena Morun