Cand eram la scoala primara am citit o poveste foarte frumoasa, dar si neobisnuita pentru mine. Se povestea despre cineva care s-a intamplat sa moara de “inima rea”. Informatia m-a suprins in mod neplacut, pentru ca eu, la acea vreme, stiam ca cineva poate muri doar dupa o boala grea, dupa un accident sau de batranete.
Parintii mi-au explicat ca a muri de “inima rea” inseamna a muri de suparare, insa explicatia dansilor nu m-a multumit. Pe mine ma preocupa ce poate provoca o asemenea moarte, cum de se poate ajunge la un asemenea deznodamant si ce s-ar putea face pentru ajutorarea celor aflati in dificultate.
De-a lungul anilor, aceasta preocupare nu a disparut si pot afirma ca a contribuit la pregatirea si la alegerile mele de mai tarziu.
O foarte trista exemplificare a felului in care se poate muri de “inima rea” este cazul (mult mediatizat) al unei fetite pe nume Monica Cismas, care la varsta de numai 11 ani s-a stins de dorul mamei sale, plecata la munca in strainatate.
“Se poate intampla asa ceva?” m-au intrebat surprinsi cativa cunoscuti. Este evident ca da si reamintindu-mi acea tragedie, m-am gandit sa va prezint cateva aspecte ale depresiei la copii.
Depresia la copii nu este ceva simplu si trecator, nici vreun moft de-al lor! Este o grava problema de sanatate care afecteaza din ce in ce mai multi copii, lasati in grija bunicilor sau a rudelor.
Simptomele depresiei la copii sunt ceva mai greu de recunoscut decat la adulti, pentru ca ei au un mod diferit de a se manifesta. Poate fi usor confundata cu o indigestie sau cu o simpla tulburare a dispozitiei, insa persistenta simptomelor pe o perioada de cel putin doua saptamani, poate fi un indicator semnificativ al declansarii ei. Exista mai multi factori de risc, cei mai importanti fiind: decesul unui parinte (sau al ambilor), divortul parintilor, situatii de abuz, de neglijare, tulburarile de invatare, plecarea parintilor la munca in strainatate pentru mai mult timp, etc.
Simptomele caracteristice depresiei la copil sunt considerate a fi: scaderea drastica a performantelor scolare, tristetea persistenta, plansul repetat, lipsa interesului pentru orice activitate, oboseala accentuata si nejustificata, lipsa apetitului, iritabilitatea, agitatia si nu in ultimul rand, insomniile.
Depresia la copii poate fi insotita si de alte tulburari cele mai frecvente fiind durerile de cap si cele de stomac.
Cei care au un parinte diagnosticat cu depresie, prezinta un risc mult mai mare de a face depresie, aceasta realitate repunand in discutie trasaturile familiale mostenite genetic.

Un risc major de a face depresie il prezinta indeosebi copiii care sufera de afectiuni medicale grave sau de boli cronice. Interventiile medicale invazive, internarile repetate si indelungate, izolarea de ceilalti copii, confruntarea de timpuriu cu groaznicul inamic care este durerea, poate determina o anumita labilitate emotionala.
Cunosc o fetita care la varsta de zece ani a facut o grava depresie dupa ce a fost trimisa, pentru recuperarea fizica, la un sanatoriu. Cei de acolo au considerat ca depresia s-a declansat brusc, ignorandu-se cu desavarsire cele doua interventii chirurgicale anterioare, precum si spitalizarile indelungate. Neavand o pregatire de specialitate, parintii nu puteau intelege ce s-a intamplat cu copilul lor… cum de fetita lor devenise brusc un copil “atat de complicat”. Le-am explicat ca un copil are o altfel de perceptie asupra realitatii decat un adult, ca are nevoi caracteristice varstei, nestiind cum sa-si cenzureze emotiile. Copiii pot parea “complicati” tocmai datorita simplitatii si inocentei lor… elemente ce vor disparea cu desavarsire la un adult.
Fetita despre care v-am povestit, dupa numai doua saptamani de stat la sanatoriu, era de nerecunoscut. Refuza mancarea, tratamentul, exercitiile fizice. Slabise ingrozitor si refuza categoric comunicarea, atat cu personalul medical cat si cu copiii-colegi aflati in respectiva locatie. Plangea deseori, pana cand, intr-o zi si-a pierdut cunostinta. Din fericire, parintii au fost informati la timp, insa numai dupa ce au vazut-o in ce stare jalnica ajunsese, au decis sa o ia acasa. Au urmat o multime de teste pentru a determina daca simptomele pe care le manifesta nu sunt determinate si de alte cauze. S-a inceput cu un examen fizic general pentru a se determina daca are si boli asociate cum ar fi anemia. S-a continuat cu teste de evaluare a sanatatii mintale pentru a se evalua gravitatea depresiei. Rezultatele investigatiilor au impus inceperea unui tratament cuprinzand consiliere psihologica si medicatie stabilita in functie de varsta. Intervenindu-se la timp, problema fetitei s-a rezolvat si datorita faptului ca parintii s-au implicat, avand si mijloacele financiare necesare unei asemenea interventii.
Mai putin se cunoaste urmatorul aspect. Spre deosebire de ceilalti, un copil care a cunoscut timp indelungat durerea fizica si mult mai putin jocurile si jucariile, are din start o existenta mai grea. Trairile sale interioare sunt cu mult mai intense, iar nevoia de afectivitate/apreciere din partea parintilor este mult mai mare. Numai aceasta nevoie, bine satisfacuta, il poate energiza si reechilibra din punct de vedere emotional. Primind ceea ce isi doreste, copilul se motiveaza, se mobilizeaza, in final reusind sa depaseasca obstacole considerate de multi imposibil de depasit.
Respinsi sau abandonati, copiii aflati in suferinta pot deveni foarte dificili. Unii se izoleaza, devin tacuti, introvertiti, isi pierd increderea in fortele proprii, putand declansa in subconstient asa-zisul program “de autodistrugere”. Mai pot deveni agresivi, instabili, dezvoltand grave tulburari de comportament, ceea ce le va putea schimba intreaga viata de mai tarziu. Ce se recomanda?
Consilierea de specialitate este indicat a se realiza in prezenta unui parinte sau a unei persoane care-l cunoaste bine pe copil si poate include mai multe feluri de terapii. Pentru copiii foarte mici se opteaza pentru terapia prin joc, pentru cei mai mari se poate opta pentru terapie cognitiv-comportamentala, terapie in grup, dar si terapie de rezolvare a problemelor.
Deosebit de importanta este instruirea membrilor familiei care trebuie sa invete cum: sa administreze corect medicamentele prescrise, sa cunoasca semnele recurentei bolii, sa recunoasca semnele unui comportament suicidal, si/sau pierderea contactului bolnavului cu realitatea, precum si metodele de imbunatatire a convietuirii cu copilul afectat de depresie,
Medicatia antidepresiva poate fi utila in depresia copilului, insa necesita o deosebita prudenta, existand atat riscul de supradozare, cat si riscul unor efecte secundare neasteptate.
Se poate intampla ca parintii copiilor afectati de depresie sa devina si ei depresivi. Daca depresia parintelui ramane netratata, din motive financiare, poate constitui un real obstacol in vindecarea copilului. Deci? Posibilitatea tratarii pro bono a unuia dintre ei poate fi o alternativa demna a fi luata in considerare de cei in masura a o practica.
Asteptarea ameliorarii simptomelor unei depresii la copil poate fi de-a dreptul istovitoare. Tratamentul poate fi pe termen lung si implica eforturi deosebite din partea tuturor. Presupune multa rabdare, implicare, perseverenta, intelegere, chiar o schimbare de atitudine fata de copil, mai ales daca copilul respectiv are si o boala cronica.
Ar mai fi de adaugat ca, in timpul tratamentului pentru vindecarea depresiei, starea copilului se poate agrava. In asemenea situatii, este indicat ca parintii sa solicite imediat medicului psihiatru, care se ocupa de tratament, modificarea dozelor administrate. Modificarea schemei de tratament se poate face numai la recomandarea medicului, nicidecum la recomandarea unor persoane neavizate, riscurile fiind semnificative.
Ingrijorator este faptul ca, multi dintre copiii diagnosticati cu depresie pot dezvolta tulburari bipolare, caracterizate prin alternanta intre depresie si o buna dispozitie exagerata. Tulburarea bipolara necesita un tratament diferit si poate mari destul de mult timpul necesar vindecarii.
Considerarea unor asemenea simptome ca “ceva trecator” poate fi o mare greseala, pentru ca o asemenea tulburare nu apare fara motiv si nici nu dispare fara un tratament. Apelarea la un ajutor specializat ar fi cam singura optiune. De ce? Pentru ca posibilele consecinte ar putea fi de o gravitate nebanuita…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor OnLine al Revistei InfoTerapii
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici