Parintele unic, doar protagonistul unui dublu rol?
Vorbind despre parinti si copii marele nostru savant Nicolae Iorga a afirmat: “Copilul nu datoreaza parintelui viata, ci cresterea”. Aceasta afirmatie a incantat generatii intregi de parinti si cred ca este foarte potrivita pentru a initia o discutie despre provocarile la care sunt supusi cei care isi asuma responsabilitatea de a creste, de unul singur, unul sau mai multi copii.
Este foarte adevarat “unde-s doi puterea creste”, concluzia dovedindu-se valabila atat in viata de zi cu zi, cat si in cazul familiei. Totusi, cand circumstantele sau propria optiune au facut ca intr-o familie sa fie doar un parinte, ce s-ar mai putea spune? Doar ca acel parinte este un fel de “2 in 1” al societatii contemporane? As zice ca nu, ar fi nu numai nepotrivit, dar si nedrept… Asa ca, m-am gandit sa scriu un articol in care sa prezint cateva dintre problemele cu care se confrunta parintele unic. Poate va ganditi ca ar fi vorba si despre o experienta proprie. Va asigur ca nu. Scriu in calitate de martor, de prieten bun al unor asemenea parinti, pe care ii respect in mod deosebit, dar si de sustinator al acelora care au fost etichetati pe nedrept pentru curajul de a face un asemenea pas.
In tara noastra, schimbarile de mentalitate din ultimii douazeci de ani au determinat a crestere a numarului familiilor monoparentale. Statistici relativ recente au evidentiat un procentaj situat intre 10 si 13%, majoritatea fiind a mamelor singure cu unul sau mai multi copii.
Motivele absentei celuilalt parinte pot fi diverse: divort, deces, parinte plecat din tara, adoptie, fertilitate in afara casatoriei, cupluri care nu locuiesc impreuna, alegerea finala a cuiva implicat intr-o relatie care nu a mers.
Despre ce inseamna cu adevarat un parinte unic, am aflat din perioada copilariei citind romanul “Les Miserables” scris de Victor Hugo. Povestea impresionanta a micutei Cosette, salvata si crescuta cu un devotament greu de imaginat de catre un fost detinut Jean Valjean, mi-a dat de gandit de la prima lectura. Am recitit romanul cautand sa inteleg felul in care interactioneaza adultul cu un copil atunci cand nu este parintele lui biologic, dar care isi asuma neconditionat un asemenea rol. Lucrurile s-au clarificat mult mai tarziu, urmare a studiilor pe care le-am urmat, dar si exemplificarilor intalnite in viata de zi cu zi.
Despre copiii crescuti de un singur parinte s-au facut o multime de studii, cautandu-se explicatii pertinente la posibilele probleme emotionale ce pot interveni pe parcurs, atat la copil cat si la parinte.
Un vechi proverb latin spune “Copiii mici nu te lasa sa dormi, cei mari nu te lasa sa respiri”.
In situatia discutata, cred ca asta depinde de mai multi factori: de efectele absentei celuilalt parinte, de tipul de relatie care se dezvolta intre ei si nu in ultimul rand, de compatibilitatea (chiar zodiacala) intre cei doi.
O relatie apropiata, bazata pe incredere si respect reciproc, il poate face pe orice copil sa depaseasca, cu mai multa usurinta, dorinta de a avea si el doi parinti. Daca copilul se simte inteles si iubit, responsabilitatile pe care le primeste il valorizeaza si il maturizeaza, putand intelege, destul de devreme, nevoile de companie precum si cele de sustinere emotionala a parintelui sau.
Nevoile unui copil sunt permanente, iar din dorinta de a le satisface in totalitate, parintele unic se poate suprasolicita fizic si psihic, muncind foarte mult. Disfunctionalitati pot aparea si in domeniul comunicarii, datorita faptului ca parintele este ocupat cu serviciul, apoi cu treburile casnice si nu mai are timp pentru altceva.
Izolarea sociala a parintelui unic (va amintiti de optiunea lui Jean Valjean de a lucra si de a locui multi ani la o manastire, pentru ca fiica sa poata creste intr-un mediu adecvat domnisoarelor din acea vreme), nu este doar o simpla optiune. Marcajele afective din trecutul lor ar mai fi o alta cauza. Nu trebuie pierdut din vedere ca trecutul nu se mai poate schimba, oricat de mari ar fi regretele…
La un moment dat, un parinte singur mi-a spus “am grija de toti, dar am uitat de mine”. As fi gresit sa-i dau o recomandare de genul “atunci nu mai uita”. Cu diplomatie, am incercat sa-i mai amintesc, din cand in cand, de un film bun sau de o carte buna. Cat a putut si cand a putut, a reusit sa-si aloce timp si pentru asa ceva. Reorientarea s-a facut treptat si nu fortat. Efectele au fost benefice pentru ambele parti si cu totii au avut de castigat.
Specialistii atentioneaza asupra riscurilor, pe care eu aleg doar sa le reamintesc, considerand ca acestea ar putea influenta destul de serios, optiunea de a fi (sau nu) un parinte unic. Daca copilul este rasfatat, gelos, suspicios, incercarea de a-l disciplina, precum si repatizarea unor responsabilitati casnice, pot afecta in sens negativ relatia parinte-copil. Efectele depind in mare masura de resursele materiale si culturale ale parintelui. Pentru copiii saraci este mai greu, iar tentatiile existente in ziua de azi, pot avea o influenta negativa.
Un parinte singur are mai putin timp la dispozitie pentru a-si supraveghea copilul. Acesta poate scapa usor de sub control si daca are si o anumita labilitate emotionala, poate dezvolta tulburari psihice, ganduri de suicid, dependente, care de care mai ciudate. In mass-media au fost prezentate, destul de recent, cateva cazuri de copii care s-au sinucis de dorul parintilor plecati la munca in strainatate. Semnalul de alarma a fost tras si a cutremurat o tara intreaga. Daca se va face ceva pentru ei, vom mai vedea…
Efortul prelungit de a mentine un echilibru intre implicarea profesionala, sociala si educarea adecvata a copilului, uneori, ii mai poate destabiliza pe adulti. Lipsa unui suport real dar si al unei comunicari cu un alt adult, pot predispune la depresie, precum si la alte tulburari de acest gen.
Psihologii recomanda apelarea la un ajutor cand devine imposibil a va mai descurca de unul singur. Indicat ar fi sa incurajati relationarea cu bunicii, cu rudele, chiar cu vecinii apropiati, pentru a sprijini copilul in depasirea unor bariere emotionale vizand relationarea. Permiteti copilului sa fie independent, sa aiba initiativa, daruiti afectivitate, nu bani sau cadouri scumpe care pot conditiona. Daca separarea parintilor se datoreaza unui divort, nu blamati celalalt parinte, oricat de tare v-ar fi suparat. Acordati libertate, dar nu totala, sugerandu-i, din cand in cand, cine este seful in respectiva relatie. Sinceritatea este foarte importanta chiar si in relatia parinte-copil. Secretele, minciunile incarca si dau o nuanta de fals, chiar daca relatia este sincera. Copiii sunt extrem de vulnerabili atunci cand nu-si inteleg sentimentele. Ascultati cu mare atentie ceea ce le este neclar si explicati totul pe intelesul lor, coreland raspunsurile cu varsta pe care o au.
Parintele singur este nevoit sa ia o multime de decizii. In functie de importanta acestora, poate deveni impulsiv si stresat. Neintelegand ce se intampla, copilul poate deveni distant, trist, introvertit, considerand ca el ar fi sursa nemultumirilor. Se poate imbolnavi grav si nu uitati cazul prezentat in filmul (si cartea) “Ciuleandra”, in care un copil (Puiu) sensibil si bolnavicios, crescut fara mama, doar de un tata mare mosier si apoi ministru (d-nul Faranga), s-a imbolnavit psihic (de schizofrenie) si a ajuns la maturitate sa-si ucida nevasta. Cine a fost de vina? Destinul, ar raspunde multi dintre dumneavoastra. Un psiholog experimentat cred ca ar cauta si un alt posibil raspuns, investigand ceea ce ar fi putut conduce la o asemenea tragedie.
Indiferent daca sunteti parinti unici sau nu, se spune ca daca doriti sa aveti copii recunoscatori, sa fiti chiar dumneavoastra niste copii recunoscatori fata de cei care v-au crescut si educat.
Din nefericire exista si adulti care au uitat ca au fost candva niste copii neajutorati. Sunt cei care obisnuiesc sa sfatuiasca si asta ori de cate ori au prilejul, sa mai “uitati” de parinti si sa va vedeti cu egoism de propria viata. Nu ramane decat sa decideti… ceea ce va dicteaza propria constiinta.
Mihaela-Theodora Popescu – Editor OnLine al Revistei InfoTerapii
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici