Pe dra. A. o cunosc de mai mult timp. Este o femeie frumoasa, cultivata, cu o situatie financiara buna, aparent fara nici o problema. Zilele trecute a venit pe la mine foarte suparata. Cauza ar fi fost o replica dura primita de la cineva in care investise multa incredere. I-am solicitat cateva precizari, pe care mi le-a oferit fara nici o retinere. Detaliile ce vor urma, va vor ajuta sa intelegeti un alt tip de personalitate si anume personalitatea dependenta, considerata a fi chiar o personalitate dificila.
Dupa ce i-a marturisit ca se simte bine numai atunci cand i se spune clar ce si cat are de facut, ca prefera rolul secundar, atat acasa cat si la serviciu si ca cea mai mare dorinta ar fi sa-si gaseasca un sot “care sa o protejeze, sa o indrume si sa o ajute permanent”, persoana in care investise atata incredere i-ar fi raspuns “Da’ ce, esti handicapata?”. Minute in sir a incercat sa ma convinga de faptul ca supararea s-ar datora numai raspunsului pe care l-a primit, insa eu am observat altceva. Supararea se datora constientizarii ca este posesoarea unui alt tip de personalitate, mult prea diferit fata de cel al persoanelor din anturajul sau. Pentru a o linisti, am inceput sa-i explic cum se poate recunoaste o personalitate dependenta, care ar putea fi cauzele dependentei, inconvenientele unei asemenea personalitati, oferindu-i si cateva recomandari.
De ce am procedat in acest fel? Deoarece am observat ca atunci cand oamenii constientizeaza ca au ceva diferit in comparatie cu altii, iar acel “ceva” ii deranjeaza, linistirea lor se poate face explicandu-le, mai intai, diferenta.
Credeti ca intamplator se realizeaza emisiuni gen “Ce se intampla doctore?” ? De ce credeti ca se utilizeaza exemplificarile? Pentru a-i face pe oameni sa inteleaga, apoi sa accepte, cu mai multa usurinta, faptul ca fiecare poate avea atat calitati cat si defecte care, pana la urma, il scot din anonimat.
Se spune ca peste 2,5% din populatie o reprezinta personalitatile dependente. Cauzele pot fi dintre cele mai diverse: anumite comportamente parentale (parinti supraprotectori, o atitudine excesiv de dependenta), atitudini educative exagerate, evenimente de viata precum boli grave in copilarie care au necesitat o ingrijire atenta pe termen lung, lipsa increderii in sine, etc.
Cum se poate recunoaste o astfel de personalitate?

Simplu, pornind de la cateva trasaturi caracteristice intre care: se solicita in permenenta parerea altora, deciziile se iau cu mare greutate, o adaptare dificila la schimbari, ezitari in ceea ce priveste exprimarea parerilor personale de teama unui posibil conflict si manifestarea unei sensibilitati excesive la critici.
Acest tip de personalitate este des criticat de catre cei care nu stiu despre ce este vorba. Ce este atat de greu de inteles? Ca aceste persoane nu se comporta astfel din placerea de a agasa pe ceilalti, ci de teama de a nu fi parasite. Copiii separati perioade indelungate de unul sau de ambii parinti, pot dezvota tendinta de a se agata de orice relatie, de a deveni dependenti relational, mai ales daca le-a fost indusa si ideea ca nu se vor putea descurca fara ajutor.
Studiile efectuate in ultimii ani, au mai evidentiat o realitate cutremuratoare, anume ca persoanele cu personalitate dependenta, pot opta pentru parteneri dominatori, avand tendinta de a accepta comportamente discutabile, regretabile si fara nici un sens. Poate fi incredibil, dar aceste persoane prefera sa fie “directionate” continuu si sa aiba un program cat mai previzibil cu putinta.
Ce as putea recomanda? Sa le tratati cu respect, sa le solicitati punctul de vedere, sa le laudati, sa le vorbiti despre dumneavoastra. Indicat ar mai fi sa nu le bruscati emotional, pentru ca exista riscul sa sufere cum nici nu va puteti inchipui…
Corect ar mai fi sa stabiliti cat mai clar cu putinta rolul fiecaruia in relatia pe care aveti (sau pe care intentionati sa o dezvoltati), sa nu luati decizii in locul lor, sa nu le criticati initiativele si nici ideile, nici macar atunci cand ele nu se ridica la nivelul standardelor pe care le aveti.
Teama de a nu ramane singuri ii poate face capabili de a se sacrifice fara nici un regret. Partenerilor le convine acest lucru, insa nu inteleg ca acest sacrificiu nu este chiar gratuit. O persoana dependenta poate consuma destul de mult din energia celui de care se “agata”, iar acest lucru poate fi placut numai atunci cand exista un exces din care se poate imparti…
In concluzie, unii oameni au o mai mare nevoie de a fi sustinuti. Bineinteles, exista niste limite, pe care le dumneavoastra le puteti stabili atunci cand va hotarati ce si cat aveti de oferit.
Dependenta relationala este ceva pe care foarte multi nu o constientizeaza…
Daca nu suportati astfel de persoane, macar respingeti-le cu respect… Vor aprecia si poate va vor aprecia mai mult pentru ca… nu le-ati ranit.
Se poate si asa? Da, eu cred ca se poate, pentru ca cei care au facut-o candva si mi-au marturisit, au afirmat senini ca nu a fost greu deloc.

Mihaela-Theodora Popescu
Co-autor: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici