Argument pentru terapia de cuplu
Terapia de cuplu este o forma speciala de terapie, din ce in ce mai solicitata de catre cuplurile a caror relatie traverseaza o criza. Hotararea de a apela la o astfel de terapie, nu este usor de luat, pentru ca poate aparea dupa momente destul de dificile… Lucrul acesta mi-a fost sugerat indirect, printr-o rugaminte “As dori sa incerc terapia de cuplu, dar am nevoie de un argument… ceva serios care sa-mi dizolve rusinea, teama, dar si incapatanarea partenerului meu”.
I-am raspuns simplu “Daca asta iti doresti cu adevarat, va invit la o discutie…” si spre surprinderea mea, a doua zi au venit.
Nici nu au intrat bine pe usa si au inceput cearta. Cum sa dezamorsez eu ceva care se anunta mai ceva ca o detonare? Cu explicatii gen: ce este terapia de cuplu, cum decurge o astfel de terapie, in ce cazuri se poate apela la acest gen de terapie? Nu, in niciun caz. Partenerul ei avea deja doua cute intre ochi, tipa, gesticula, iar ea isi cauta zadarnic batista, pregatindu-se pentru un plans zdravan. Argumentul pe care l-am gasit s-a dovedit a fi o scurta povestire. Daca va intereseaza, va invit la lectura…
Se spune ca, intr-adevar, au existat doi soti care nu se certasera niciodata. Nimeni nu intelegea secretul reusitei lor, mai ales ca trecusera ani buni decand erau impreuna. Si a venit ziua cand prietenii lor de o viata i-au intrebat cum de au reusit sa nu se certe niciodata. Raspunsul a fost mai mult decat surprinzator: “Din prima zi dupa nunta, noi doi am facut o intelegere… Am facut intelegerea ca atunci cand simtim ca ne maniem unul pe altul, eu o sa fiu surd, iar ea muta. Asa am reusit sa invingem absolut toate neintelegerile, fara sa ne certam”.
Era evident ca tinerii din fata mea aveau nevoie de ceva mai mult decat de o simpla intelegere, insa au acceptat argumentul… Le-a placut atat de mult povestea, incat au tacut uimiti si m-au lasat sa le prezint si alte cateva informatii pe care nu le cunosteau.
Mai putin cunoscut este faptul ca subiectii unui cuplu isi asuma diverse posibile roluri, cum ar fi cel de agresor, de victima, de parinte protector, de copil rasfatat sau neajutorat, de tata, de mama, de fiica, etc, rolul asumat depinzand in mare masura de nevoile relationale pe care le au, precum si de felul in care rolul este acceptat.
I-a surprins neplacut cand le-am spus ca reactia unuia dintre ei poate fi si un raspuns la comportamentul celuilalt. Tiparele lor de functionare erau mult prea diferite, iar fiecare avea cu totul alte asteptari de la celalalt. Lipsa de comunicare generase frustrari grave, ce generau continuu tensiuni greu de suportat.
Le-am mai explicat cat poate fi de important sa-si clarifice asteptarile, insistand asupra ideii ca depasirea crizei emotionale si relationale se poate face numai daca amandoi si-o doresc cu adevarat.
Nu stiau ca la terapia de cuplu se poate ajunge din motive mult mai grave. Nu realizau ce inseamna un “motiv grav” si a trebuit sa le povestesc ce poate insemna o criza relationala cauzata de disfunctii sexuale, de o relatie extraconjugala, de apartenenta la religii diferite, de o sarcina nedorita, de o relatie tensionata cu socrii. Imediat au si inceput reprosurile pe tema “taica-tu a zis”, “maica-ta a facut” etc.; dar le-am amintit ca o relatie este si un proces de adaptare la un nou mod de viata, care implica cunoasterea parintilor, rudelor si a prietenilor, asimilarea acestora venind cam vrand-nevrand.
Da, terapia de cuplu poate fi o solutie pentru cei care nu mai gasesc motivatii pentru a continua o relatie aflata deja la cota de avarie.
Sunt si cazuri cand terapia de cuplu nu este eficienta. Cand? Atunci cand nu mai exista dragoste, nici disponibilitate pentru schimbare, iar suferinta celuilalt este ignorata sau criticata. Dumneavoastra ce credeti? Ar mai fi de adaugat, ce?
Mihaela-Theodora Popescu
Co-autor: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici