Tulburarile de atentie sunt un sindrom intalnit la copiii care manifesta dificultati in a acorda atentie unor lucruri considerate a fi importante, insa nesemnificative pentru ei.
In literatura de specialitate, tulburarile de atentie sunt prezentate sub denumirea prescurtata de sindrom ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder), in traducere insemnand “tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie”.
Despre copiii care manifesta aceasta tulburare se spune ca sunt extrem de dificili. Eu am intalnit un astfel de caz si va confirm ca este foarte greu de gestionat o astfel de situatie, indeosebi atunci cand nu exista experienta si nici instruire pe acest segment. Comportamentul acestora afecteaza pe toti cei din preajma lor, nu numai pe cei de acasa, ci si pe cei de la scoala, atat colegi cat si profesori. Unii considera sindromul ADHD o consecinta a rasfatului, altii o boala, iar multi dintre psihologi, doar o stare.
O cauza precisa a acestui gen de tulburare inca nu s-a stabilit. Presupuneri sunt o multime, dar sunt atatea forme de manifestare, iar comportamentul copiilor difera atat de mult, incat este dificil a se stabili o concluzie unanim acceptata.
Dupa o serie de cercetari s-a stabilit ca, pentru a invata ceva nou, unii copii au nevoie sa-si foloseasca toate simturile si toate miscarile corpului. Copiii afectati de sindromul ADHD au o energie si o curiozitate de-a dreptul impresionante. Trec de la un lucru la altul cu o rapiditate ametitoare si lasa cam tot ce incep, neterminat. Cand ar trebui sa lucreze independent vorbesc cu ceilalti, cand ar trebui sa stea linistiti si sa asculte, alearga sau sar de pe scaune, de respectat regulile si instructiunile primite de la adultii care ii supravegheaza, nici nu se mai pune problema… S-a pus intrebarea “Ce se intampla cu acesti copii, de ce nu isi vad linistiti de treaba?”

Aceasta este o intrebare al carui raspuns il pot oferi si rezultatele unor evaluari / testari, la care acest gen de copii ar putea fi supusi. S-ar putea descoperi ca respectivii pot fi atat de inteligenti, incat tot ceea ce este obisnuit, nu le atrage atentia. “Iresponsabilitatea” de care dau dovada poate fi doar o aparenta, destul de greu de descifrat pentru cei nefamiliarizati cu asemenea cazuri.
Ar avea nevoie de ce? De pedepse, de o disciplina de fier, de medicamente pentru calmare/sedare, de intelegere sau de o anumita abordare?
Raspunsul acceptat de catre psihologi este “de o foarte mare intelegere si de o instruire speciala din partea unor persoane specializate pe acest segment”.
O persoana special instruita pentru a lucra cu astfel de copii, stie ca ei au nevoie de foarte multa joaca, nu de responsabilitati. Cu ei nici o sarcina nu poate fi dusa la bun sfarsit, decat daca este transformata intr-un joc. Instructiunile destinate lor nu sunt doar enuntate, ci si scrise, gesticulate, chiar exemplificate. Mai se stie ca acesti copii isi doresc recompense imediate si tocmai de aceea, li se ofera cam ce isi doresc (in limita posibilitatilor) fara zgarcenie, spre disperarea celor care nu inteleg de ce se procedeaza in acest fel. Succesul consta in captarea atentiei si apoi in stimularea dorintei de a invata ceva nou.
Rezultate pozitive se pot obtine numai cu un efort substantial din partea tuturor celor implicati. Ce ar putea motiva sa va implicati intr-o asemenea activitate? Gandul ca dvs. stiti exact ce aveti de facut, atunci cand ceilalti afirma deznadajduiti “nu stiu ce mai pot face in legatura cu acest copil ” si nu in ultimul rand, satisfactia sufleteasca ca ati putea schimba un rau in bine…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor OnLine al Revistei InfoTerapii
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici