Cand cineva constientizeaza ca ar avea nevoie de ajutorul unui psiholog, incepe sa caute pe cel/cea ale carei caracteristici si calitati ii dau atat speranta cat si increderea, ca problemele-i vor fi rezolvate.
Anumiti oameni percep psihologul ca pe un supraom, care prin abilitatile sale speciale ii poate salva dintr-o situatie periculoasa, ii poate intelege, ii poate sustine, nu-i judeca si nici nu-i eticheteaza, asculta toate nebuniile si chiar fanteziile, oricat de nebunesti ar fi ele, ii ridica deasupra problemelor care ii ingenuncheaza la propriu, nu numai la figurat. Alaturi de un asemenea ajutor pot ajunge sa cunoasca un altfel de relatie, cea terapeutica, necunoscuta de ei pana in acel moment. Este o relatie de tip parteneriat, bazata pe incredere si colaborare, verbul de baza fiind “a intelege”, chiar atunci cand se pare ca n-ar mai fi nimic de inteles. Calitatea relatiei terapeutice are un rol bine definit, iar capacitatea si caracterul psihologului influenteaza in mare masura reusita. O astfel de percepere poate avea si efecte secundare precum dependenta de psiholog si posibile, nedorite, schimbari de comportament. Din fericire, asta se intampla foarte rar, pentru un psiholog profesionist nefiind greu de a depista si contracara la timp astfel de probleme.
Psihologii mai pot fi perceputi ca fiind niste oameni antrenati pentru situatii limita, suficient de echilibrati pentru a investiga probleme emotionale si de a face ordine in cea mai crunta dezordine (la figurat vorbind).
Psihologii, indeosebi cei care-si practica meseria la cabinete individuale, sunt perceputi ca niste oameni buni, bine pregatiti profesional, care aleg sa traiasca intr-un anumit mediu, destul de izolati de restul lumii, pentru a repara si vindeca raul facut de altii.
Pentru cei mai putin interesati de posibilitatile de imbunatatire a calitatii vietii pe care le ofera astazi psihologia, un psiholog este doar “cel care are impresia ca le stie pe toate”. Cam dur, nu ? Explicatia ar fi ca oamenilor le poate fi foarte frica de ceea ce nu pot intelege. Nu pot intelege, ce? Cum se pot gasi explicatii stiintifice si plauzibile la niste emotii, la niste atitudini, la niste comportmente… Pentru o mai buna exemplificare a celor afirmate, va voi povesti o scurta intamplare…
Recent, cineva cunoscut a facut urmatoarea afirmatie: “Mi-ar placea sa merg la psiholog, insa nu mi-as dori sa am o sotie psiholog!”
“Si care ar fi explicatia?” am intrebat eu.
“O sotie psiholog ar putea sti ce gandesc, mai ales atunci cand o mint. N-as putea sa traiesc cu cineva care stie totul despre mine si chiar mai mult…”
Nu ma asteptam deloc la un asemenea raspuns, dar am mai adaugat o intrebare: “Dar daca ati decide sa mergeti la psiholog, care ar fi calitatile care v-ar putea convinge ca este cel/cea care vi se potriveste?”

S-a uitat la mine mirat, cum de indraznesc eu sa-i pun o astfel de intrebare, dar raspunsul a venit la fel de repede ca si precedentul, semn ca se gandise mai demult la o asemenea posibilitate “ O prima calitate ar fi sa fie de incredere, sa asculte cu rabdare tot ceea ce am eu de zis, sa-mi accepte punctele de vedere, sa ma inteleaga, bineinteles sa si vina cu puncte de vedere personale bine argumentate. O alta calitate ar fi sa fie direct(a), sa ma intrebe in mod direct ceea ce vrea sa stie despre mine, sa ma intrebe despre emotii, sentimente, despre tot ceea ce a insotit, din punct de vedere emotional acel “ceva” despre care-i povestesc. Doresc sa-mi ofere solutii, gen terapie de grup sau individuala, tehnici de relaxare, de dobandire a controlului, sa-mi faca numai recomandari, nu sa ma sufoce cu sfaturi, de care sunt satul pana peste cap. Sa ma invete cum sa gasesc solutii de unul singur, nu sa alerg de fiecare data la psiholog… Sa ma ajute sa ma concentrez asupra conflictelor reale din viata mea si sa-mi asum cu mai mare curaj consecintele schimbarilor pe care doresc sa le fac. Dupa rezolvarea problemelor, sa ma sprijine in a mentine si consolida starea de bine obtinuta, explicandu-mi pe indelete rezultatul efortului depus”.
Credeam ca raspunsul sau nu va fi decat inceputul unor noi comentarii din partea celor prezenti, insa nu a fost deloc asa. Nimeni nu a mai adaugat nimic, iar asteptarea devenise apasatoare. Am decis sa pun capat tacerii, facand o precizare “Tot ceea ce asteptati de la un psiholog, nu sunt decat calitatile de baza ale unui psiholog profesionist. In functie de problema discutata, se va putea alege o metoda de solutionare, oferindu-va posibilitatea de a descoperi noi calitati… acum neexprimate”.
A dat din cap afirmativ, dar si banuitor, asteptandu-se la o alta intrebare… care nu a venit. As fi vrut sa-l rog sa dezvolte ideea fricii de o sotie psiholog, dar am renuntat. Era destul de tarziu, prea multa “asistenta”, iar ideea de sotie pe post de test poligraf nu era tocmai placuta pentru doamnele prezente.
Intuisem ca este genul de persoana careia ii place sa-si sintetizeze asteptarile, dar in aceeasi masura, sa ascunda si sa se ascunda. Teama de a nu-i fi descoperita adevarata personalitate si-o manifestase neasteptat de simplu, facand inutil orice comentariu.

Mihaela-Theodora Popescu