Traim intr-o lume nesigura si dorim, totusi, pentru copiii nostri – siguranta. Dar cum sa le oferim siguranta, cand parintii sunt marcati de nelinisti esentiale ; grija zilei de maine, razboaiele, calamitatile naturale sau provocate de om si inca multe altele afecteaza intreg mapamondul. Se pune problema capacitatii omenirii de a-si asigura viitorul, dar nu orice fel de viitor. Este gresit sa gandim ca, daca noi traim prost si copiii nostri vor putea trai asa. La noi, parca, nimic nu s-a schimbat din vremea comunismului ; ba, dimpotriva – multe s-au deteriorat ; si educatia copiilor pare a fi acum o „arta” uitata. Sa incercam sa ne reamintim cateva principii ale acesteia.

De la 0 ani

Inca de la varsta cea mai frageda, copilul invata ; desigur, nu invata prin cuvinte, pe care inca nu le intelege ( dar curand, foarte curand, o va face, inainte chiar de a reusi sa ingane el ceva ) ; copilul invata prin intermediul emotiilor si-si dezvolta astfel toate capacitatile. Educatia copilului trebuie sa inceapa „din fasa” ; intensitatea emotiva a raporturilor care se creeaza in primul an de viata al copilului, va constitui baza educatiei viitoare. Nu este vorba numai de a-i oferi copilului posibilitatea de a experimenta sunete, cuvinte, culori, mirosuri, este vorba despre faptul ca trebuie sa existe cineva care sa le incarce pe acestea cu emotii. Parintii trebuie sa fie aceia ! Gesturile si atentia noastra, cuvintele de iubire – toate acestea sunt perfect percepute de cel mic.

Daca-i asiguram potolirea foamei si nevoii de somn, de ce sa nu-l alintam spre a-l face sa simta dragostea noastra. Chiar daca nu vorbeste inca, sa-l ajutam din timp, rostind anumite cuvinte si fraze care sa-i transmita emotii capabile sa perceapa suportul parintilor. Cantandu-i cantecul de leagan, copilul simte ca nu e singur ; el capata forta si armonia miscarilor ( miscarea si auzul sunt in corelatie, deoarece organul echilibrului se afla in ureche ). Leganatul copilului satisface nevoia lui vitala de a fi atins, de a pastra o oarecare legatura cu fostul leagan al dezvoltarii sale intrauterine. In „comunicarea” cu nou-nascutul avem si un semnal care trebuie interpretat : plansul. Copilul nu plange niciodata din capriciu, ci ca sa exprime o senzatie neplacuta sau plange cand are o cerinta ; trebuie sa invatam sa „citim” plansul sugarului. Vorba din batrani, precum ca „un copil trebuie lasat sa planga, sa-si dezvolte plamanii”, trebuie sa aiba o limita decenta. Dar cel mai important lucru cu care trebuie sa-l obisnuim pe micut, este rasul ; rasul sau ne poate arata stadiul atins in evolutia sa intelectuala. Zambiti-i, fiti voiosi in relatia cu micutii si ei, vor invata sa zambeasca si sa rada. Copilul care rade, dezvolta vitalitate cardiaca, oxigenarea celulelor, imunitatea, relaxarea si stabilizarea multor functii ale organismului sau. Legatura „rupta” la nastere, se poate mentine prin mangaiere si/sau masaj usor ; contactul astfel stabilit asigurandu-i stabilitate. Reinvatati sa fiti copii, pentru a invata cum sa va educati copiii.

„Arme” in „razboiul” vietii

Parintii sunt preocupati sa asigure copiilor lor alimente, imbracaminte, adapost. Si, in goana nebuna dupa dobandirea acestora, uita sa asigure copiilor „armele” necesare in aceasta lume nesigura, uita sa-i invete despre : optimism, speranta, incredere in viitor, dorinta de mai bine si forta de a le dobandi. In afara de regulile de politete, de respect pentru sine si ceilalti, de buna-cuviinta, este nevoie sa-i invatam si lucruri abstracte, ca cele de mai sus.
Cultivati-i optimismul, invatandu-l ca lucrurile se pot schimba ( nu-i spuneti : „esti un mototol, n-o sa inveti niciodata mersul pe bicicleta” ; spuneti-i : „nu-i nimic daca acum ai cazut ; in curand vei „zbura” cu bicicleta ta” ) ; ca in fata dificultatilor sa caute modalitati de a le depasi ( nu spuneti „ai stricat papusa, cu ce te mai joci acum” ci, „daca s-a stricat, roaga pe mama ( sau pe tata ) sa o repare” ) si ca propriile rezultate trebuie sa fie considerate „cuceriri” personale ; va vrea mai mult si se va stradui mai mult. Un copil pesimist se sperie de intuneric ; un copil optimist va aprinde lumina.

In fizica, rezilienta inseamna capacitatea unui material de a rezista la rupere, de a se indoi fara sa se rupa. Psihologii au adoptat acest concept, aplicandu-l celor ce nu se lasa doborati de adversitati si infrangeri, care refuza sa se lase prada deprimarii si pesimismului. Trebuie sa facem din copiii nostri niste „rezilienti”, dezvoltandu-le capacitatea de a face fata stresului. Factorii care ii fac depresivi pe copii, sunt : certurile parintilor, saracia, supraglomerarea in casa, criminalitatea, internarea in institutii de sanatate sau de ocrotire. Psihologii spun ca un singur factor dintre acestia nu e de-ajuns sa-l faca pe copil depresiv ; doi sau mai multi factori – da. Si, tot asa, daca eliminam un singur factor de risc, copilul gaseste resurse sa tina sub control restul problemelor.

Copilul are nevoie si de alte „arme”, redutabile in lupta cu viata : simtul responsabilitatii, autonomia, gandirea independenta si toleranta fata de opiniile altora. Incredintati micutului mici responsabilitati, sa duca o tava, sa se urce singur pe scaun ; laudati-l cand reuseste si vedeti ce l-a impiedicat, daca esueaza ; nu-l compatimiti, „vai, e prea mic si nu poate”. Dar face parte din respectul pe care-l datoram copiilor sa evitam a-l lauda mereu, chiar si cand are un esec ; mult mai constructiv este sa discutam cu el cauzele nereusitei.
Nu transmiteti copiilor mesaje negative ; nu „mars la baie, jegosule” ci
„ca sa pot vedea cat esti de frumos, ar fi bine sa te speli”. Aratati-i iubirea, prezentand altora calitatile sale ; defectele vor iesi singure la iveala ! Si, in sfarsit, oferiti-i un exemplu personal bun.

Despre falsele modele

In secolul XXI parintii trebuie sa invete sa-i educe pe copii. Daca pe vremuri copiii isi insoteau parintii la camp, priveau cum tatal modeleaza fierul inrosit sau aveau in grija pasarile din curte, astazi copiii habar n-au de unde vin banii, painea, hainele pe care le poarta. Tot ce stiu ei, afla de la televizor sau, mai rau, de pe internet. Ei vad acolo lumi fantastice, batai sangeroase, frumuseti siliconate, eroi cibernetici si lux, un lux desantat si inutil. Papusile fetitelor au sani, sex, buze ispititoare si buric dezgolit de haine mulate, iar masinutele baietilor sunt copii-fidele ale masinilor de lux, pe care parintii lor sau ei nu le vor avea niciodata. Castelul iluziilor cladit in copilarie de acestea, duce mai tarziu la beciul intunecat al deziluziei. Bombardat cu astfel de mesaje, copilul va crede ca aceea este viata fericita. Limitati numarul orelor pierdute in fata micilor ecrane ; invatati-i sa pretuiasca micile bucurii : alergatul pe o pajiste verde, parfumul unei flori, culorile asfintitului, sunetul valurilor, comunicarea cu prietenii, in liniste, pe iarba, jocul comun in aer liber, si, nu in ultimul rand, fericirea pe care o poate obtine din competitiile sportive, sau de sah, de dans, chiar competitiile olimpice. Cultivati-le simtul propriei valori, invatandu-i sa-si pretuiasca posibilitatile la justa valoare. Cand vin de la patinaj, nu intrebati „te-ai distrat ?” ci intrebati daca „ai invatat ceva frumos la antrenamentul de azi ?”.

„Arta” de a educa presupune…

… sa gasesti cat mai multe ocazii potrivite, pentru a-i spune copilului
„te iubesc” ;
… sa ai capacitatea de a face din el un optimist ;
… ca vei face din el un „rezilient”, nu un descurajat ;
… ca ii vei dezvolta simtul responsabilitatii, pe care trebuie sa-l aveti intai dvs.;
… ca intrebarile dvs. puse pe un ton cat mai cald si prietenos, vor primi raspunsul asemanator ; tonul face muzica. Tipetele nervoase in educarea copilului, sunt ca manelele in muzica ; mai mult strica.
… ca dvs. sa aveti capacitatea de a-i oferi modele „sanatoase” de viata si, mai ales, ca veti fi capabili sa-i invatati sa discearna singuri, care sunt falsele valori.

*Cititi si :
„Scoala ne influenteaza viata” – Click aici ;
„Educatia prescolara – metoda Waldorf” – Click aici.

REDACTIA