Felul in care sunt comunicate vestile proaste, poate influenta in sens negativ intreaga existenta a celor suferinzi cat si a celor care ii ingrijesc.
Motivele care fac dificila comunicarea vestilor proaste, vizeaza mai multe aspecte. Un prim aspect ar fi reactiile emotionale ulterioare comunicarii.
In practica medicala, mai ales in oncologie, anuntarea unui diagnostic sever, fara profesionalism si in graba, poate duce la adoptarea unor comportamente favorabile agravarii/cronicizarii bolii. Spre exemplificare va pot relata urmatorul caz.
Intr-un sat, doi vecini cam de aceeasi varsta si acelasi grad de scolarizare, au primit, aproape simultan dar la spitale diferite, diagnosticul de cancer. Primului i s-a spus cat se poate de direct “Nu se mai poate face nimic, aveti cancer intr-un stadiu destul de avansat, iar dumneavoastra trebuie sa stiti adevarul!”. La auzirea unei asemenea vesti, spuse intr-un mod atat de brutal, pacientul a cedat psihic si peste doua luni a murit. Cel de-al doilea, a fost abordat cu totul altfel. A fost intrebat daca ar dori sa discute mai amanuntit despre boala sa, despre rezultatul analizelor, despre nedumeriri si chiar despre alt gen de probleme. I s-a prezentat situatia starii sale de sanatate intr-un limbaj simplu, cald, clar si concis. I s-a oferit sprijin neconditionat si s-a convenit asupra asigurarii discretiei fata de copiii sai. S-a recomandat terapia suportiva si i s-a explicat detaliat in ce consta aceasta. I s-a asigurat tot timpul necesar pentru a depasi socul creat de o asemenea veste. Rezultatul? Acest om traieste si astazi desi, de la acel moment, au trecut 5 ani. Ce il motiveaza? Ca in fiecare an soseste primavara, iar gradina sa nu poate fi lasata necultivata. Boala exista, este tinuta sub control, dar ocupa un loc secundar in viata sa. Pe primul loc este gradina, pe care o ingrijeste cu drag nu numai primavara, ci zi de zi.
Ce mai poate face dificila comunicarea medic-pacient? Teama fata de reactia pacientului la aflarea vestilor rele, dar si teama medicului de propriile-i emotii dupa o asemenea… informare. Exemplul pe care-l am in minte este chiar al doctorului House, protagonistul serialului cu acelasi nume. Pus in situatia de a comunica unui adolescent diagnosticul de boala incurabila si moarte iminenta, a solicitat ajutorul prietenului sau, medicul oncolog Wilson.
Lui House, cunoscut pentru duritatea sa verbala, i s-a cerut sa-si explice gestul si a oferit urmatorul raspuns “Wilson este genul de medic care le spune oamenilor, intr-un mod atat de special ca au cancer, incat acestia ajung sa-i si multumeasca pentru asta. Acesta este un dar! ”
In practica medicala, la comunicarea vestilor proaste se mai poate gresi ceva. Nu intotdeauna se tine seama de starea sanatatii pacientului la momentul respectiv. Un pacient slabit si chinuit de dureri, poate dezvolta modalitati de adaptare mult mai reduse decat unul care nu a ajuns intr-un asemenea stadiu. Intr-o asemenea situatie, se recomanda urmarirea reactiei pacientului fata de boala, limbajul corpului, dar si evitarea unor expresii din partea personalului medical, cum ar fi “stiu ce simtiti” sau “trebuie sa stiti adevarul”, expresii nepotrivite care pot face mai mult rau decat bine.
Zilele trecute, am intrebat un medic oncolog ce il impresioneaza mai mult la pacientii sai, rugandu-l sa aleaga intre: soc, lacrimi, negare, furie si tacere. A ales tacerea si mi-a marturisit ca, desi respecta protocolul SPIKES de mai mult timp, tacerea si efectiv impietrirea vreunui pacient al auzirea unei asemenea vesti, il poate afecta, in ciuda experientei pe care o are, ore intregi.

Protocolul SPIKES este o stategie care se centreaza spre constientizarea si acceptarea emotiilor, utilizata des in practica medicala, mai ales de oncologi. Este acronimul unui proces complex desfasurat in 6 etape:
– S vine de la setting/i] si vizeaza cadrul de comunicare (locatie privata, implicarea unor persoane din viata pacientului, etc.);
– P vine de la [i]perception (perceptie) si vizeaza raspunsurile pacientilor;
– I vine de la invitation (invitatie), vizeaza cunoasterea detaliilor despre diagnostic si tratamentul ce trebuie de urmat;
– K vine de la knowledge (cunoastere), vizeaza oferirea informatiilor necesare pentru cunoasterea starii din punct de vedere medical;
– E vine de la empathy (empatie) vizand empatia fata de trairile pacientului si acordarea unui sprijin emotional;
– S vine de la strategy and summary (strategie si sumar) presupunand si verificarea daca pacentul a inteles corect informatiile furnizate, daca exista neclaritati, precum si stabilirea unei strategii medicale pentru viitor.

Cei care sunt in masura de a comunica vestile proaste (si cand afirm asta nu ma refer doar la medici) ignora, de prea multe ori, impactul vestilor neplacute asupra perceptiei viitorului. Spre exemplificare voi prezenta un alt caz.
“Ati avea ceva de reprosat oncologului dumneavoastra?” am indraznit sa intreb o doamna, grav afectata de o depresie, cauzata si de felul cum i s-a comunicat diagnosticul de neoplasm la san. Raspunsul dansei a fost cat se poate de clar “Mi-as fi dorit sa fiu mintita, dar nu oricum, sa fiu mintita frumos! Pentru mine ar fi fost cat se poate de benefic, as fi avut alt curaj, as fi avut si eu o “arma”, neavand deloc resursele psihologice de a face mai mult. Am fost pusa in situatia de a lupta cu mainile goale si nu a fost deloc corect!”.
As fi putut adauga “O lupta se poate castiga si cu mainile goale, cel mai bun exemplu fiind practicantii artelor martiale!”, dar am tacut respectandu-i suferinta, alegand doar calea ascultarii active…

Argumentul contra comunicarii vestilor proaste, mai ales in domeniul medical, consta in posibilitatea dezvoltarii unor tulburari psihice, stari nevrotice, chiar tentative de suicid. Deosebit de vulnerabili sunt pacientii care necesita tratamente mutilante si/sau foarte dureroase, astfel de cazuri necesitand o monitorizare si o atentie cu totul si cu totul deosebita.
Studii efectuate in ultimul deceniu, au evidentiat ca aproximativ 90% dintre persoanele grav bolnave doresc sa cunoasca diagnosticul real, indiferent de gravitatea acestuia. Care ar fi explicatia? Oamenii doresc sa stie daca mai pot accepta deciziile terapeutice, pot cauta si solutii alternative, daca se poate mai putin dureroase sau mai putin costisitoare.
Argumentul pro comunicare consta in implicarea, intr-o mai mare masura, a pacientilor in decizia terapeutica. Este o varianta pentru cei cu adevarat puternici si nu oricine poate face fata la asa ceva. Motivatia poate fi esentiala, iar rezultatele ce se pot obtine pot fi extraordinare.
In concluzie, ar fi de retinut urmatoarea idee. Pentru comunicarea vestilor proaste s-au inventat diverse modalitati. Din pacate, multi le asimileaza fara sa le aplice vreodata, distrugand ultima farama de speranta, ramasa cuibarita in sufletul unor oameni suferinzi si necajiti. As adauga ca acest lucru nu este frumos si nici sanatos, dar sunt atat de putini oameni carora le pasa, incat ma opresc aici.

Mihaela-Theodora Popescu
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici