Tulburarile de miscare pot fi simptome ale unor tulburari psihice dar si reactii adverse la anumite medicamente, care ingrijoreaza sau chiar ingrozesc, atat pe cei care le resimt, cat si pe cei apropiati acestora.
Acest gen de tulburari variaza de la rigiditatea muschilor, ticuri, tremor, lentoare generala pana la miscari accelerate.
Pot fi cauzate si de boli degenerative ale creierului precum si de comotii cerebrale. Rolul neurologului este foarte important, in sensul ca o evaluare in acest sens poate stabili daca pacientul sufera de vreo boala neurologica, sau nu.
De regula, se apeleaza la consultul si evaluarea psihiatrica, intrucat acest gen de tulburare poate fi insotita de alte simptome care impun investigarea imediata a celor afectati de catre un specialist.
In cele ce urmeaza, va voi prezenta cateva aspecte in legatura cu acest subiect.
Cei ce sufera de o tulburare obsesiv-compulsiva pot avea diverse miscari rituale.Unii evita sa paseasca pe diferite fisuri in gresie sau asfalt, altii, atunci cand sunt in situatia de a trece pragul unei usi, intra si ies de mai multe ori la rand (ca si cum nu s-ar putea hotari), altii numara inainte de a incepe anumite activitati, etc. In aceste situatii, tulburarea de miscare este evidenta si mai usor de evaluat.
Ticurile se intalnesc indeosebi la cei diagnosticati cu sindromul Tourette.
Fiind vorba de o miscare involuntara, ticurile se accentueaza in stari de agitatie sau emotii puternice. Poate fi vorba de un tic sau mai multe, constand in: clipit, scarpinat, ridicat din umeri, vocalizari stanjenitoare (cuvinte obscene, injurat) in prezenta unor persoane straine, etc. Cu tratament, ticurile pot disparea, dar necesita un timp mai indelungat, direct proportional cu gravitatea afectiunii. Cei care nu opteaza pentru un tratament sub indrumarea unui medic specialist si incearca doar sa le reprime, risca reaparitia acestora intr-o maniera mult mai accentuata.
O alta tulburare de miscare este catatonia. Se presupune a fi o stare de paralizie psihica, miscarea si reactiile subiectilor fiind la un nivel minim sau deloc. De obicei, un pacient catatonic sta intins pe pat, nu vorbeste, nu se misca. Cand este miscat sau mutat, membrele-i raman in pozitia in care au fost reasezate. Poate fi comparat cu o statueta de ceara si nu exagerez cu nimic cand afirm acest lucru. Catatonia poate aparea in schizofrenie, in depresie, dar si in alte tulburari psihice. Se poate trata cu medicamente precum si cu electrosocuri, rezultatele fiind multumitoare.
Si depresia poate provoca grave tulburari de miscare. Lipsiti de motivatie, depresivii se misca incet sau foarte incet. Pot sta nemiscati pe un scaun/pat ore intregi, iar in acest caz , retardul psihomotor este evident.
La polul opus se situeaza cei afectati de manie. Ei sunt hiperactivi si nervosi fara a avea un motiv real. Miscarile lor sunt accelerate si mult accentuate fata de normal.

Intoxicatia cu alcool poate provoca grave tulburari de miscare, constand in dificultati de deplasare, de coordonare si incetinirea timpului de reactie la stimuli. Sevrajul alcoolic poate provoca tremuraturi si spasme, iar in cazuri grave, convulsii. Medicatia poate fi de-a dreptul salvatoare, in cazuri extreme putandu-se administra imediat sub forma injectabila.
La cei cu schizofrenie, multe dintre tulburarile de miscare pot fi cauzate de medicatia antipsihotica. Miscarile schizofrenilor pot fi stereotipe, insa medicamentele de noua generatie, dau foarte rar acest gen de reactii adverse.
Un alt posibil efect al medicatiei antipsihotice poate fi senzatia interna de neliniste. Pacientii in varsta sunt mult mai vulnerabili si mult mai afectati decat ceilalti, datorita rezistentei fizice mult mai scazute. Micsorarea dozei prescrise sau inlocuirea cu un alt medicament poate duce la ameliorarea/rezolvarea acestei probleme, esentiala fiind comunicarea medic-pacient.
Exemplele pe care vi le-as mai putea da ar putea continua, dar ma opresc aici.
In concluzie, tulburarile de miscare sunt un avertisment serios ce nu trebuie ignorat. De ce? Deoarece netratate se pot agrava, iar tratarea lor in forma cronicizata poate deveni o mare complexitate.
Destul de multi dintre cei afectati de acest gen de suferinta, cauta raspunsuri fara a apela la un specialist in domeniu. In legatura cu acest aspect, eu va amintesc ceea ce a afirmat candva Confucius “Nu cauta raspunsuri imposibile. Mai schimba intrebarile!”.
Eu v-am lansat una “Ce sunt tulburarile de miscare?”, v-am dat si un posibil raspuns scriind acest articol. Daca mai aveti si altele, v-as ruga sa nu ezitati a le adresa celor in masura sa va raspunda.

Mihaela-Theodora Popescu
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici