Ati auzit vreodata expresia “rade ciob de oala sparta”? Poate ca da, poate ca nu. Nu e obligatoriu nici sa o fi auzit si nici sa o fi folosit vreodata. Este doar o expresie din batrani, spusa ca si o posibila concluzie, atunci cand cineva rade de problemele altuia, ignorand faptul ca, poate, se afla intr-o situatie similara. Expresia mi-am amintit-o de curand, auzind pe cineva care comenta cu o incredibila rautate, stirea referitoare la diagnosticarea cu tulburare bipolara a actritei Catherine Zeta Jones. Ce legatura are aceasta expresie cu subiectul acestui articol? Veti vedea imediat…
Cunoscand faptul ca am ceva cunostinte in domeniu, persoana in cauza si-a intrerupt rautacioasele comentarii si m-a ales drept tinta pentru cele cateva intrebari referitoare la aceasta boala. Impresia de “tinta” a fost doar pentru cei neavizati, care este posibil sa se fi intrebat ce are respectiva cu mine. Din primele secunde am inteles ca doamna era foarte interesata de aceasta tulburare afectiva si am inceput sa-i raspund, lasandu-i doar impresia ca as fi fost “punct ochit, punct lovit”.
Am inceput explicatia, incercand sa fiu cat mai explicita, nu numai pentru dansa, ci pentru intreaga audienta. A, uitasem sa precizez…doamna incerca din rasputeri sa devina centrul atentiei in fata mai multor persoane. Daca dumneavoastra considerati ca raspunsurile mele ar putea fi considerate interesante, va invit sa cititi in continuare…

Tulburarea bipolara este considerata un sindrom afectiv major si este caracterizata prin schimbari dramatice de dispozitie. Aceasta boala apare la aproximativ 1% din populatie. Cel mai frecvent, boala debuteaza intre 25 si 30 de ani. Apare in mod egal la femei si la barbati. Termenul “bipolar’’ nu este deloc intamplator, prezenta sa sugerand acea alternare de la episoadele maniacale la cele depresive. Episoadele depresive si maniacale sunt separate de perioade de normalitate, dar pot si coexista in functie de gravitatea bolii. Pot fi modele ciclice de la patru episoade pe an, pana la episoade care se succed la 24 de ore. Intre durata ciclurilor si severitatea bolii exista o corelatie directa.
Se spune ca pentru prima data ar fi fost observata de Hipocrate, insa cel care a separat-o de celelalte tulburari psihice a fost Emil Kraepelin in anul 1889, denumind-o psihoza maniaco-depresiva (precurtat PMD). In zilele noastre, pentru a se face referire la alternarea episoadelor de depresie si manie, se foloseste termenul ’’tulburare bipolara’’.
Episodul maniacal este perioada in care persoana afectata prezinta o dispozitie euforica, fara un motiv real, o expansivitate si o sociabilitate excesiva, hiperactivitate, increderea de sine crescand pana la delir de grandoare. Trecerea de la o simpla veselie la stare de agitatie, cauzata pur si simplu de euforie, este destul de rapida. Debuteaza cu elaborarea unor planuri grandioase, nerealiste, iar asa-zisul “discurs” devine teatral, obositor (chiar socant) pentru cei din preajma. Agitatia creste progresiv, halucinatiile auditive, vizuale, chiar olfactive, eventual delirurile nefiind o noutate. Cand sociabilitatea excesiva este refuzata, euforia se transforma in iritabilitate si apoi in furie, pe care nu o mai poate controla. Caracteristic acestui episod sunt si tulburarile comportamentale gen: cheltuieli exagerate, cumparaturi exagerate, pariuri, jocuri de noroc, abuz de substante, parasirea subita a unei relatii stabile, relatii sexuale multiple, posibil neprotejate, condus cu viteza excesiva, etc.
Episodul depresiv este perioada marcata de o tristete profunda, de pierderea interesului si a placerii, de fatigabilitate, diminuarea capacitatii de concentrare si de luare a unei/unor decizii, sentimente de vinovatie, lentoare psihomotorie, insomnii, modificari semnificative a greutatii corporale, etc.
Intre cele doua episoade persoana poate fi asimptomatica, poate prezenta treceri rapide de la o stare la alta, dar starile pot si coexista ca episod mixt. Boala se resimte diferit de la caz la caz, in functie de simptome si de frecventa acestora.
Avand in vedere manifestarile, dar si gravitatea acestora, specialistii au stabilit divizarea in tulburare bipolara I si II. Tulburarea bipolara de tip I este forma clasica a acestei afectiuni in care au loc episoade clare de manie si depresie. Tulburarea bipolara II debuteaza printr-un episod depresiv, este recurenta si se defineste prin alternarea unor episoade depresive si hipomanicale.
Cauzele acestei boli sunt un subiect indelung studiat. Se considera ca ar putea fi cauzata de factori biologici intre care: modificari cerebrale, hormonale, imunologice, dar si factori psihosociali precum evenimentele stresante. Aici as semnala tocmai cazul actritei Catherine Zeta Jones, foarte afectata emotional de cancerul in gat al sotului ei, actorul Michael Douglas.
Factorii de risc ar fi un alt aspect asupra caruia s-ar merita cateva precizari. Factorii genetici au o pondere semnificativa in sensul ca aproape jumatate din pacientii bipolari au un parinte cu o asemenea tulburare. Statisticile din ultimii ani arata ingrijorator. Un parinte bipolar reprezinta un risc de 25% pentru copilul sau de a face boala, pe cand ambii parinti bipolari conduc spre un procent de peste 50%. Desi mult timp s-a crezut ca aceasta boala este numai a adultilor, statistici recente arata o continua crestere a numarului de cazuri in randul copiiilor. Da, predispozitia genetica poate constitui un factor declasator, insa la fel de semnificative pot fi: suprasolicitarea datorata implicarii in prea multe activitati, abuzul de alcool si droguri, conflictele interpersonale, evenimentele stresante majore.
Studii indelungate au dovedit ca varsta mamei nu influenteaza aparitia acestei boli, dar varsta tatalui s-ar putea. Explicatia ar fi posibilele erori de copiere a ADN-ului, insa cercetarile continua.
Tulburarea bipolara este greu de diagnosticat, poate dura ani, determina costuri substantiale, dar cu tulburarea bipolara nu e de joaca. In episoadele depresive, bipolarii se gandesc deseori la sinucidere. Daca ajung sa-si exprime clar aceste ganduri, este un prim semnal ca hotararea de a incheia socotelile cu viata ar putea fi repede luata.
Cu ceva timp in urma, despre suferinta unui barbat afectat de tulburarea bipolara, am vazut un film. Nu este un film oarecare si putini oameni stiu ca pentru realizarea unui astfel de film, s-a desfasurat o impresionanata munca de cercetare si documentare. Filmul se numeste “Mr. Jones” si ii are ca protagonisti pe celebrii Richard Gere (care, pentru a se pregati pentru acest film, a studiat intens si s-a intalnit cu mai multi pacienti pentru a le observa comportamentul) si Lena Olin (in rolul medicului psihiatru). Filmul nu este doar povestea relatiei dintre un pacient bipolar si medicul sau. Este o impresionanta exemplificare a manifestarilor acestei boli, a trairilor generate de instalarea unei astfel de boli, despre tratamentul care se poate face intr-un spital psihiatric, precum si despre riscurile incalcarii prevederilor codului deontologic al psihiatrilor si psihologilor, prevederi care reglementeaza strict natura relatiei terapeut-pacient.

Cum poate fi un pacient bipolar? O spune chiar protagonistul ’’impulsiv, iresponsabil, o mare personalitate, dar si un copil’’. Poate cuceri prin expansivitate? Se pare ca da. Cata iresponsabilitate este in toate manifestarile sale? Greu de apreciat, intrucat tulburarea bipolara este uneori asociata si cu charisma! Apropo de charisma…mai sunt si alte personalitati diagnosticate cu tulburare bipolara.
Un dintre ele ar fi actrita Linda Hamilton, partenera lui Arnold din filmul Terminator. Actrita a marturisit in anul 2004 ca sufera de tulburare bipolara de peste 20 de ani, insa cu un tratament adecvat a reusit sa-si tina boala sub control. Vedeta pop Sinead O’ Connor, cunoscuta lumii intregi prin faptul ca s-a ras in cap, a marturisit si ea ca a fost diagnosticata cu aceasta boala de la varsta de 36 de ani, fiind si astazi in situatia de a continua tratamentul.
Medicul actritei Marilyn Monroe a declarat ca actrita era maniaco-depresiva si ca suferea de schimbari bruste de dispozitie. Despre rockerul Kurt Cobain – membru al trupei Nirvana, s-a afirmat ca suferea de aceeasi tulburare, dar despre suferinta sa s-a vorbit abia dupa decesul acestuia.
Ar mai fi de discutat un aspect, tratamentul. Fiind o boala ciclica si recurenta, principala forma de tratament este cea psihofarmacologica.
Medicatia cuprinde: stabilizatoare ale dispozitiei, antidepresive, saruri de litiu, anxiolitice (amelioreaza agitatia), somnifere, antipsihotice tipice sau atipice. In formele severe se foloseste si terapia cu electrosocuri. Psihoterapia (cognitiv-comportamentala, interpersonala, anumite tehnici de invatare) poate ajuta mult pacientul in sensul ca: ajuta la constientizarea bolii si la necesitatea tratarii ei, mentinerea tratamentului in ciuda efectelor secundare imposibil de ignorat, atenueaza simptomele de anxietate si depresie, etc. Fiind o boala severa, in absenta tratamentului, boala poate avea un prognostic grav, putand duce atat la dezintegrare sociala si profesionala, cat si la suicid. Informarea poate avea un rol important, insa sustinerea din partea apropiatilor celui afectat , poate fi esentiala.
Se mai poate duce o viata normala cu un asemenea diagnostic?
Specialistii considera ca da, insa numai cu conditia respectarii si mentinerii tratamentului.
Doamna care nu stia ce rautati sa mai spuna despre bipolari, m-a privit lung. Eu intelesesem ca intrebarile sale nu erau tocmai intamplatoare… Nu voi sti niciodata daca le-a pus in calitate de posibil pacient sau de persoana de la care se asteapta sustinerea…Sa-si fi reamintit de expresia “rade ciob de oala sparta”, eventual de o alta varianta a acesteia?
M-am tot gandit, privirea dansei sugera o anume sensibilizare sau o constientizare a severitatii acestei boli?

Mihaela-Theodora Popescu