Ce este si ce poate realiza Homeopatia ?
biolog Dr. Petre Papacostea – fost secretar al cercului de homeopatie din Bucuresti

Un om bolnav poate fi tratat prin metode diferite. Dovada o constituie numeroasele terapii care s-au dezvoltat in lungul milenilor, si, mai ales, care au fost oficializate treptat in ultima perioada. Un istoric al acestora ar necesita un spatiu grafic extreme de mare. De aceea, ne vom limita la cele doua mari curente care se bazeaza pe remedii (substante curative), lasand la o parte terapiile bazate pe intepari sau apasari ale unor centre energetic importante (acupunctura, presopunctura), pe impachetari (de exemplu, cu namoluri), pe discutii care readuc in constienta evenimente vechi, uitate, din viata actuala sau o viata anterioara (psihanaliza si hipnoza regresiva), pe procedee bazate pe magnetism sau lungimi de unda electrice, pe culori (cromoterapia), pe impunerea mainilor pe anumite zone ale corpului (reiki), pe consilierea de catre medici psihiatrii, etc.

Marele medic grec Hippocrate, care si el folosea multi factori terapeutici, a formulat ca pe o polaritate, principiile pe care se bazeaza substantele vindecatoare. El afirma ca exista substante care vindeca prin faptul ca produc efecte contrarii celor produse de factorii imbolnavirii (in lb. latina : „contraria contrariibus curantur”) si exista substante care vindeca pentru ca produc efecte similare cu cele produse de factorii imbolnavirii (in lb. latina : „similia similibus curantur”). Primul este principiul utilizat de farmacologia clasica, alopata sau cum se mai spune, „de scoala”, in timp ce al 2-lea este principiul care sta la baza homeopatiei.

Trebuie sa mentionam ca, in prezent, exista si substante care vindeca fara a apartine uneiea din aceste doua categorii. Asa sunt antibioticele. Aceste sunt otravuri specifice pentru anumite categorii de agenti patogeni (bacterii, virusuri) si produc vindecarea organismului gazda prin distrugerea agentului patogen, deci produce un efect indirect asupra organismului uman. Prin homeoterapie sunt modificate sau activate forte de aparare ale organismului bolnav astfel incat microorganismul nu mai gaseste puncte sensibile unde sa poata ataca. Este cazul, de exemplu, al colibacilozelor. Toti oamenii au in organismul lor colibacilii (Escherichia coli), dar acestia traiesc in intestin ca organisme saprofite (este saprofit acel organism care consuma substante organice moarte, in cazul nostru alimentele in curs de descompunere in organism, si nu ataca organismul viu ca parazitii) ; si nu devin patogeni decat in organisme umane care prezinta anumite deficiente. In acest caz, trebuie remediate deficientele, si nu distrusi colibacilii cu antibiotice. Acest lucru homeopatia il poate realiza.
Principiul vindecarii prin aplicarea similitudinii a fost sustinut in lungul secolelor de presigiosul medic al Renasterii care a fost Paracelsus (1493-1544) care refuza principiul contrariilor, dar si de diferiti oameni de cultura ca : Montaigne, Descartes, Linne (vezi R. Tomescu in „Homepatie si homeoterapie” ; ed. Graphica, Brasov, 2008).
Omul caruia ii datoram insa dezvoltarea pe baze experimentale si sistematizarea cunostintelor utilizate de homeopatia moderna pe care a creat-o, este Samuel Hahnemann (1755-1843). El publica in 1796 lucrarea : „Incercare asupra unui principiu nou pentru descoperirea calitatilor curative ale substantelor medicinale”. Anul 1796 este considerat anul de nastere al homeopatiei.
Punctul de plecare al lui Hahnemann la constituit intuitia geniala pe care a avut-o si anume, faptul ca starile de intoxicatie obtinute cu substante care administrate periodic in cantitati ponderabile unor oameni sanatosi pot vindeca bolile unor persoane care prezinta aceleasi simptome daca le administram substantele corespunzatoare in dilutii inalte si foarte inalte.

Tablourile clinice obtinute prin experimentarea pe oameni sanatosi se numesc patogeneziile substantelor. Toate aceste patogenezii reunite, constituie materia medicala homeopatica. Ea contine, in prezent, aproximativ 3.000 de substante.
Dar pentru a da mai multa concreteta acestor afirmatii sa luom un exemplu cunoscut de toata lumea. Oricine stie ca atunci cand trebuie sa taie ceapa mai multa, incep sa-i lacrimeze ochii si sa-i curga nasul, ca si cum ar fi racit. Ori, daca un om raceste si prezinta simptomele de mai sus, remediul cel mai simplu este sa fiarba intr-o cana de lapte o ceapa taiata felii si sa bea acel lapte. Desigur, efecte superioare se obtin cu dilutiile homeopatice D4 – D5 sau C4 – C5. Interesant este ca experimentarea pe omul sanatos, s-au putut stabili si alte situatii in care poate fi utilizata ceapa. Astfel, dilutiile intalte de ceapa (C30), sunt eficiente in durerile reumatice ale cioturilor (membre partial amputate).
Un alt principiu caracteristic homeopatiei il reprezinta necesitatea diluarii si potentarii remediului. De exemplu : un extract de planta in apa cu alcool 70%, reprezinta substratul de la care se porneste si se numeste tinctura mama (T.M.). Acesta se dilueaza fie in proportia de o parte extract cu 9 parti alcool 70% obtinandu-se dilutia 1 din seria decimala (D), fie cu 99 parti alcool – apa 70% obtinandu-se dilutia 1 din seia centezimala (C). Urmeaza apoi diluarea in aceleasi proportii, de exemplu, de la decimala a 2-a (D2), la decimala a 30-a (D30), si de la cenezimala a 2-a (C2), la centezimala a 30-a (C30). Se intelege seria intreaga de dilutii se obtine treptat, trecand prin toate dilutiile treptelor intermediare. Astfel o picatura din dilutia D14 + 9 picaturi alcool 70%, permite obtinerea dilutiei D15, etc.
Un aspect caracteristic il reprezinta acela ca simpla diluare, asa cum se procedeaza in lucrarile de chimie, nu produce efectul homeopatic asteptat. Hahnemann a aratat ca dilutia obtinuta trebuie de fiecare data „potentata” printro agitatie puternica pe verticala (scuturare). Se produce atunci o spuma efemera, dar se pare ca pe aceste pelicule fine are loc un fenomen prin care, desi substanta activa se dilueaza treptat pana la disparitie, informatia (vibratia) specifica remediului este preluata si amplificata de apa. Aceste afirmatii nu au putut fi sustinute teoretic mult timp, dar par sa-si gaseasca o stralucita confirmare in straniile descoperiri ale cercetatorilor japonezi actulai, care au demonstrat capacitatea apei de a prelua si a memora anumite informatii rostite si insotite de trairi sufletesti (rugaciuni, rostirea de sentimente negative, etc.). Agitatiile practicate in homeopatie se numesc sucusiuni. Spre deosebire de dozele alopate care reprezinta cantitati, diferitele dilutii reprezinta trepte calitativ diferite si utlitizarea lor se face dupa anumite reguli : cu cat boala este mai recenta, mai acuta, cu atat se vor folosi dilutii mai joase ; cu cat este vorba mai mult de stari cronice, cu atat se va recurge mai mult la dilutii inalte. Cu cat boala priveste mai mult aspecte fizice se va apela mai mult la dilutii joase, care inca contin si mici cantitati de substanta ; pe cand in cazul unor stari care se manifesta mai mult la nivel sufletesc-spiritual (idei fixe, stari psihice nejustificate, de ex. melancolie sau euforie, obsesii, idei absurde, „oboseala sufleteasca”, pierderea memoriei, dificultati de concentrare, etc.), se vor prefera dilutiile inalte informtationale.
Sa citam aici, o interesanta terapie colectiva realizata de medicul francez Pierre Vannier. Acesta povesteste ca, intr-o zi, la cabinetul sau se prezinta o doamna trecuta de 50 de ani, care ii povesteste ca locuieste impreuna cu o nepoata casatorita avand si o fiica. Aceasta nepoata avea o antipatie nejustificata fata de matusa ei, antipatie pe care o comunicase si sotului si fiicei sale. Rezultatul : un infern pentru biata femeie care se simtea tot timpul tinta acestor atitudini negative. Ori, antipatia spontana, nejustificata, caracterizeaza remediul homeoptic calcarea carbonica. Doctorul P. Vannier i-a dat un pliculet care continea remediul in dilutia C30, adsorbit pe granule de lactoza, cu indicatia de a-l dizolva intr-o zi cand le face o supa (supa sa nu fie prea fierbinte pentru a nu anula efectul remediului).
Dupa cateva saptamani, doctorul primeste o scrisoare in care doamna care il vizitase ii scria : „Domnule doctor, nu stiu cum sa va multumesc pentru ajutorul extraordinar pe care mi l-ati acordat. In familia mea domneste acum o armonie pe care nu am sperat ca ar putea exista la noi… ”.
Un alt aport important a lui Hahnemann a fost acela de a putea demonstra ca se pot face dilutii homeopatice si din substraturi (substante) cunoscute ca fiind insolubile in apa sau alcool, ca de exemplu : cuartul, aurul, orice alt metal, numeroase saruri minerale, sulf, etc. In acest caz, primele dilutii, pana la D6 sau C6 se fac prin triturarea intr-un mojar a unei parti de substrat cu 9 sau 99 de parti de lactoza. De la dilutia a 6-a, dilutia se face in alcool 70% si se constata ca dilutiile sunt valabile.

Din ce se pot prepara remediile homeopate ?

Numerosi profani in materie cred ca homeopatia este bazata pe tratarea bolilor cu ajutorul plantelor. Terapia cu plante medicinale se numeste fitoterapie si foloseste ceaiuri (infuzie sau decocturi), cataplasme, ungvente, etc. Spre deosebire de aceasta, homeopatia se caracterizeaza prin tratarea exclusiva cu dilutii homeopatice dinamizate, realizate din cele mai variate surse :
a) vegetale ;
b) animale (de exemplu : Apis melifera – albina ; Formica rufa – furnica rosie ; Latrodectus – paianjenul Vaduva Neagra ; venin de serpi – Naja – cobra ; buretele de mare – Spongia ; si altele) ;
c) produse umane patologice (de exemplu : Psorinum – exfolieri ale pielii bolnavilor de scabie ; Tuberculinum – preparat dintr-un abces tuberculos ; vaccinul anti-gripal – dilutii de vaccin) ;
d) produse umane normale : adrenalina (hormonul suprarenalei) ;
e) substante minerale : metale (plumb, argint, aur, platina, cobalt, fier, etc.) ; si saruri ale acestora ;
f) substante otravitoare extrase din plante sau animale (curara, stricnina, opiu).

Dupa cum se vede, indiferent de origine, remediile homeopatice acopera un spectru urias de simptomatologii, dar metodele de prepareare sunt uniforme si simple.
O diferenta fundamentala intre homeoterapie si medicina alopata a constituit-o faptul ca inca de la inceput homeopatia nu a vorbit de boli, boala fiind considerata o idee abstracta, ci de bolnavi ca realitate concreta. Starea de boala este rezultatul unei istorii, a unei evolutii personale. In acete conditii, mai multi bolnavi avand acelasi diagnostic clinic vor fi tratati de medicii homeopati in mod individualizat, primind tratamente diferite. In prezent, si in medicina alopata se recomanda adeseori sa se individualizeze tratamentul, ceea ce se face intr-un sens mai putin eloborat decat in homeopatie.
Prima vizita la un medic homeopat a unui bolnav cronic, consta intr-o discutie in care bolnavul isi descrie suferintele acutuale care pot privi fie un sistem sau organ, fie mai multe. In functie de cele povestite, medicul se va informa si despre bolile trecute ale pacientului, dar si despre sensibilitatile la diferiti factori ambientali si isi va nota modul in care bolnavul isi descrie reactiile personale. De exemplu, nu este suficient sa spuna : „am o durere sub coastele din dreapta”. El trebuie sa-si descrie durerea. Ea poate fi : ca o arsura sau ca o apasare, intepaturi, junghiuri, etc. Ea se agraveaza de exemplu cand bolnavul sta culcat, umbla, sau dupa o enervare. O insomnie poate sa survina la o ora fixa (1:00, 3:00, 4:00, etc.). Ea poate sa fie urmarea primirii unei vesti rele sau bune, etc. Adeseori aceste reactii foarte personale sunt hotaratoare pentru alegerea remediului homeopatic.
Totusi, un bun homeopat, trebuie sa fie in primul rand un foarte bun medic. El trebuie sa tina seama in primul rand de diagnosticul clinic, iar numai in cadrul acestuia sa elaboreze schema de tratament homeopatic.

In literatura ajutatoare pe care homeopatul trebuie sa o aibe la indemana figureaza un Repertoriu de simptome cum sunt cele ale lui Kent (3 vol.) sau Boericke, o Materia medica (Boericke, Vannier, etc.). In Repertoriul de simptome sunt inregistrate toate remediile care au in patogenezia lor simptomul respectiv. Dar ele sunt diferentiate dupa cum in practica medicala au fost eficiente frecvent (litere ingrosate), au fost utile cu frecventa redusa (litere italice), sau au fost gasite mentionate o singura data in literatura medicala sau in experienta personala a autorului Repertoriului (litere mici). In felul acesta daca acelasi remediu corespunde cu frecventa crescuta pentru multe din simptomele intregistrate la pacienti, este foarte probalbil ca remediul respectiv sa-i corespunda bolnavului.
Este de la sine inteles ca un text atat de rezumativ ca cel de fata nu poate epuiza toate aspectele legate atat de prepararea dilutiilor cat si de informatiile utile ce trebuie obtinute de la pacient.
Vom mai mentiona reactiile fata de anumite alimente de exemplu, intoleranta fata de ceapa si usturoi (Thuja), sau preferinte pentru gustul dulce, sarat sau amar, sau fata de conditii de mediu (sensibilitate la curent, frig, caldura, mirosuri, etc.). Exista medici care nu accepta sa aplice decat un singur remediu homeopatic o data (unicistii) sau mai multe remedii in amestec (pluralistii). Unicisitii considera adeseori ca unui bolnav ii corespunde cel mai perfect un singur remediu care este Similimum. Alte remedii pot face parte din categoria Similium, deci asemanator dar nu cel mai asemanator.
Un alt aspect care poate juca un rol in alegerea remediului este acela ca unii bolnavi povestesc ca toate bolile le-au facut pe o singura parte a organismului, de exemplu : amigdalita dreapta, pleurita dreapta, operatie de apendice, sau durere reumatica la umarul si genunchiul stang, inflamatie a colonului descendent. Aceste probleme de laterabilitate corespund anumitor remedii. Exista bolnavi care se plang de dureri alternative, de exemplu, cefalee stanga alternand in mod regulat cu cefalee in partea dreapta. Astfel de alternante stanga-dreapta sunt caracteristice unui remediu cum este Lac canninum, laptele de catea.
Mai trebuie mentionata o caracteristica, dupa administrarea corecta a unui remediu homeopatic, se constata uneori ca unele simptome se agraveaza (fenomenul se numeste prima agravare), dupa care urmeaza o ameliorare notabila mergand pana la disparitie. Prima agravare este considerata de catre medicii homeopati drept indicii ca remediul a fost bine ales. Este insa recomandabil ca medicul sa-l previna pe bolnav ca trebuie sa-i comunice felul cum se simte abia dupa 5-7 zile, nu mai repede, ca poate surveni intai o stare mai rea. Altfel, se risca o alarmare inutila a bolnavului.
Una din explicatiile fenomenului de prima agravare pe care am auzit-o tine de domeniul neurologiei. In cazul unui simptom cronic, ar exista in sistemul nervos un neuron sau un grup de neuroni care controleaza o anumita regiune a corpului si care se afla intr-o anumita stare de excitatie. Aceasta stare de excitatie raspunde de starea anormala a unui anumit tesut sau organ. Remediul homeopatic bine ales mareste starea de excitatie a neuronilor respectiv producand agravarea simptomului. Exista insa o lege bine cunoscuta care spune ca starea de excitatie a neuronului nu poate depasi o anumita limita. Daca aceasta este atinsa, neuronul intra automat in stare de inhibitie supraliminala.
Relatiile dintre remediile homeopatice pot fi de sinergism sau de antagonism, existand liste facute de anumiti autori in care se indica ce remedii homeopatice pot urma dupa un anumit remediu, si ce remedii sunt interzise ca urmare altor remedii. De asemenea exista si unele indicatii alimentare. De exemplu : cafeaua suprima efectul remediului Nux vomica. De asemenea unii medici cer ca pacientul sa nu consume anumite ceaiuri medicinale (musetel, menta, si altele). In cazul unei agravari de durata produsa de un remediu homeopatic, aceasta poate fi suprimata in general prin cateva granule de Camphor C5. Unii medici recomanda ca antidot folosirea unei dilutii mai mari sau mai mici din remediul care a produs agravarea, agravarea fiind un semn de buna alegere a remediului dar de gresita alegere a dilutiei.

Homeopatie – alopatie sunt doua moduri diferite de a aborda tratamentul anumitor boli. Ele exista in paralel, dar nu trebuie sa se ignore. Idealul ar fi sa se constientizeze faptul ca homeopatia este adeseori superioara in tratamentul bolilor cronice, dar nici homeopatului nu ii este ingaduit sa fie dogmatic si sa refuze, de exemplu, folosirea de antibiotice in cazul unor infectii foarte grave cand bolnavul trebuie ameliorat cat mai repede posibil, dupa cum in cazul unor leziuni mecanice primul care trebuie sa intervina este chirurgul.
Ca toate domeniile in care omul intervine cautand sa restabileasca ordinea naturala recunoscund treptat ordinea morala din Cosmos si forta creatoare a Spiritului suprem pe care il numim Dumnezeu, si medicina va deveni domeniul unei cunoasteri unitare. Ea se va distanta din ce in ce mai mult de stiinta medicala in care cunoasterea organismului uman avea la baza disectia cadavrelor. La sfarsitul sc. 19-lea, un medic putea face lista tuturor oaselor solide si organelor si testuturilor semi-solide spunand : „iata, acesta este omul” ; iar un om celebru de stiinta gasise o formula care i se parea extrem de justa si expresiva : „creierul secreta gandirea asa cum ficatul secreta bila !”. In felul acesta medicina devenea un domeniu aplicativ al chimiei.
Cu cat mai profund ne apare Pilat din Pont aratand multimii pe Christos insangerat, batjocorit cu cununa de spini, pregatit pentru Marea Jertfa acceptata din Infinita Iubire salvatoare a neamului omenesc abatut de la calea evolutiei spirituale si rostind celebra expresie : „ecce homo ! (iata omul !)”.
Medicina viitorului va intelege ca fiecare viata umana este o scoala a spiritului, ca sanatatea inseamna realizarea pozitiva a „incercarilor” care se dau omului. Jean Jacque Rousseau spunea in sc.18-lea ca fiecare om este responsabil pentru boala sa si recomanda ca fiecare om sa viziteze anual un spital si o inchisoare, si sa mediteze la ceea ce ia adus pe oameni pe un pat de spital sau intr-o celula de inchisoare.
Spre o astfel de conceptie integralista se indreapta in prezent medicina ceea ce presupune insa o cunoastere realista, aprofundata, a omului – fiinta spiritual-sufleteasca care isi dezvolta si isi uzeaza in timp vehiculul sau material-viu.
Despre aceste aspecte vom vorbi intr-un material viitor.

biolog Dr. Petre Papacostea