Bolnavul psihic si victimele colaterale ale acestuia
Dificultatile de convietuire cu un bolnav psihic sunt greu de inteles de catre cei care nu cunosc ce presupune asa ceva. Bolnavul psihic, indeosebi cel agresiv, prezinta grave modificari comportamentale, este instabil emotional, iar accesele de furie il pot transforma intr-un veritabil pericol social pentru cei din preajma. Tocmai de aceea, ingrijirea bolnavilor psihici este considerata o munca extrem de grea. Ca de obicei, tot greu este dus de familie, iar in Romania acest lucru se intampla nepermis de mult. Suferinta este mai mult a familiei si mai putin a celor afectati, care, de cele mai multe ori, nici nu-si constientizeaza boala.
“Vindecarea depinde in special de factorul familial” este “lozinca” pe care o spun prea multi psihologi, care evita a discuta despre pericolele la care sunt expusi cei care sunt nevoiti sa-i ingrijeasca in propria lor casa si nu intr-un regim institutionalizat. Si uite asa, mai apare cate un caz de crima la cate un coafor (nu conteaza daca este de centru sau la periferie), o injunghiere a vreunui preot in biserica, eventual a sorei care isi vede linistita de propria-i viata… De mirat se mira toata lumea “Cum este posibil asa ceva?” Neoficial se raspunde “Intr-adevar, sunt prea multi nebuni in libertate!”, oficial se afirma “Noi credem ca a fost doar o nebunie de moment!”. Ce nu se mai spune populatiei? Ca un tratament psihiatric, facut ca la carte, poate costa foarte mult (si bani de unde, ca doar in spitale se vine cu aproape totul de acasa?), ca spitalizarile de acest gen pot fi de lunga durata, iar medicatia specifica afectiunilor psihice poate avea o serie de efecte secundare. Si atunci?
Se poate ajunge in situatia cand viata familiei in care apare un bolnav psihic, devine de nesuportat. Ceilati membrii ai familiei pot fi dispusi a pentru a incerca orice alt tratament, macar pentru o ameliorare, insa lipsa informarii pe acest segment poate bloca pana si aceasta initiativa, iar sfaturi avizate si gratuite sunt greu de gasit…
Ce este terapia electroconvulsivanta?
O posibila optiune de tratament pentru unele afectiuni psihice, ar mai fi terapia electroconvulsivanta (sau electroconvulsiva), in literatura de specialitate fiind cunoscuta mai mult sub abrevierea ECT. Desi acest gen de terapie este un alt subiect controversat, eu am hotarat sa-l abordez, nicidecum din dorinta de a ma face remarcata, ci din dorinta de a va informa. De ce? Pentru ca ingrijorarea mea cu privire la oamenii nevinovati care ajung victimele unor instabili, creste proportional cu cresterea numarului de cazuri devenite subiectul principal al programelor de stiri de pe la noi!
Terapia cu socuri electice a fost introdusa in tratamentul psihozelor inca din anul 1938 si ii are ca initiatori pe psihiatrii italieni Ugo Cerletti si Lucio Bini. La inceput, in cursul aplicarii acestei terapii, rata mortalitatii era destul de ridicata, ceea ce a dus la retineri privind utilitatea ei. In prezent, metoda ECT consta in stimularea cu ajutorul tensiunii electrice a creierului in timp ce bolnavul este anesteziat. Inainte de a se aplica socurile electrice se iau o serie de precautii in sensul ca se administreaza un anestezic cu scurta durata de actiune, oxigen pur si diferite substante menite sa relaxeze musculatura. Rolul relaxantului muscular este de a preveni dislocarile, eventual rupturile musculare. Electrosocurile constau in trecerea unor descarcari electrice de mica intensitate prin creierul pacientilor, curentii fiind aplicati cu ajutorul unor electrozi plasati pe capul acestora, bilateral sau unilateral. De regula, un asemenea tratament se administreaza dimineata devreme, pentru a se evita servirea mesei, dar si alte inconveniente. Scopul este de a se provoca convulsii cu o durata mai mica de un minut, in urma socurilor putand disparea simptome ale bolii. Cum? S-ar parea ca se refac anumite conexiuni neurologice, dar de explicat cu exactitate ce se intampla acolo, nu se poate explica.
Este bine de stiut ca o astfel de terapie determina o crestere a tensiunii arteriale, o modificare a pulsului, o crestere a debitului sangvin cerebral. Astfel de reactii impun o buna cunoastere a starii de sanatate a pacientului, dar si a istoricului sau medical pentru a se evita accidentele. Contraindicatiile terapiei ECT se refera la afectiuni ale sistemului nervos central (anevrisme cerebrale, hemoragii cerebrale, hipertensiune craniana, tumori cerebrale) dar si la boli cardiovasculare (infarct miocardic, anevrisme aortice, aritmii cardiace, etc.).
Argumentele pro terapie electroconvulsiva ar fi urmatoarele: in prezent procedura este lipsita de durere datorita utilizarii anesteziei, se pot vindeca diverse anomalii biologice, rata mortalitatii este similara cu cea a anestezicelor de scurta durata utilizate in stomatologie, ajuta la eliminarea depresiei severe, precum si la disparitia altor manifestari psihiatrice, este un tratament eficace in cazul episoadelor maniacale care pot fi remise si in acest fel. Studii clinice recente efectuate in strainatate, ar fi demonstrat ca se produc efecte secundare mult mai rar decat la medicamentele antidepresive si antipsihotice.
Argumentele aduse contra terapiei ECT ar fi: pierderea treptata a memoriei, posibile deteriorari ale functiilor creierului, modificarea comportamentului pacientilor datorita fricii de elecrosocuri, precum si o posibila afectare a functiilor intelectuale.
Efectul organic al unui astfel de tratament se poate remarca destul de rapid, insa efectele secundare sunt mai greu de demonstrat. Cel mai semnificativ efect secundar se considera a fi tulburarile de memorie. In anumite cazuri, poate interveni pierderea memoriei autobiografice, dar acest efect il poate avea si medicatia specifica tulburarilor psihice. Pe la noi, s-ar parea ca dependenta de medicamente nu atrage atentia in aceeasi masura, deci?
In concluzie, tratamentul electroconvulsivant este o tehnica terapeutica cu ajutorul careia se pot trata forme severe de depresie, anumite forme de schizofrenie, precum si alte tulburari nervoase, utilizandu-se curentul electric la intensitati mici. O serie de studii au putut demonstra ca ECT poate fi superioara medicatiei antidepresive. Multi specialisti o considera o tehnica brutala, inumana si invoca deseori drepturile omului. Dar daca exista ceva care s-a dovedit ca functioneaza si nu mai exista o alta alternativa de tratament, ce ar mai ramane de facut?
Emil Cioran a spus candva “Nebunia nu este decat o durere ce nu mai evolueaza”. De acord, insa acest lucru este valabil doar pentru cei deja afectati… se vede ca afirmatia apartine unui filosof si nu unui clinician! Cu cei care convietuiesc cu cei tulburati nervos cum ramane? Pana la urma durerea lor va evolua spre ce?
Daca exista recomandarea unui specialist pentru utilizarea unui asemenea tratament, va sugerez sa nu mai ezitati. Din punctul meu de vedere, cand lucrurile ajung sa scape de sub control, daca exista o singura sansa de mai bine, aceasta trebuie incercata fara a sta prea mult pe ganduri.
La un moment dat, cineva m-a intrebat ironic “De unde atata interes pentru boala?”. Eu i-am raspuns citandu-l pe scriitorul Thomas Mann “Orice interes fata de boala si moarte nu este decat alta expresie a interesului pentru viata”.
Respectivul nu a inteles decat ca am citit una dintre cartile lui Thomas Mann…
Mihaela-Theodora Popescu
Editor OnLine