Agorafobia este o teama patologica obsesiva, manifestata de catre cei afectati fata de locurile deschise, fata de spatiile largi. Fiind vorba de o stare patologica de frica obsedanta, de o aversiune nerezonabila, specialistii o considera cea mai invalidanta dintre fobii, datorita stilului de viata restrictiv pe care-l impune.
Din punct de vedere etimologic, termenul provine de la cuvintele grecesti “agora” (piata) si de la “phobos” (frica).
Nu se cunoaste cauza exacta, insa studiile efectuate de-a lungul anilor, atat de psihiatrii cat si de psihologi, au demonstrat ca pot fi luate in considerare trei categorii de factori: cei biologici, familiali si de personalitate.
Sensibilitatea accentuata la modificarile hormonale, hipersecretia de adrenalina, dificultatile de integrare a informatiilor, precum si hipersensibilitatea la anumiti factori fizici, sunt considerati factorii biologici cei mai semnificativi.
Prezenta unui parinte cu o tulburare anxioasa, a unui mediu familial ostil, a unui istoric de abuz fizic si/sau psihic, reprezinta factorii familiali luati mereu in calcul de specialisti la analizarea acestei fobii.
Factorii de personalitate intre care amintesc doar: hipersensibilitatea la stimulii emotionali, nivelul ridicat de imaginatie, tendinta de a suprima sentimentele, nevoia de a controla, pot contribui la declansarea starii patologice de frica obsedanta.
Agorafobia se poate dezvolta atat in copilarie, cat si in adolescenta, dar si la maturitate, ca raspuns la expunerea subiectului la anumite evenimente traumatizante. Destul de des, agorafobia se asociaza cu atacul de panica, insa putini oameni stiu ca poate fi si un rezultat al acesteia.
Cele mai predispunse sunt femeile si cei care au suferit o trauma importanta (o despartire, un divort, agresiune fizica, etc.).
Diagnosticul se stabileste de catre medicul psihiatru, avandu-se in vedere nu numai simptomele descrise de subiect, dar si istoricul medical al pacientului investigat.
Simptomele caracteristice agorafobiei sunt considerate urmatoarele: o stare de frica intensa, senzatia de pierdere a controlului, palpitatii cardiace, dificultati respiratorii, ameteli, transpiratie, senzatia de sufocare, eventual de nod in gat.

Agorafobicii intotdeauna se izoleaza de ceilalti semeni ai lor pentru ca numai asa se simt in siguranta. Odata scosi din mediul lor, pentru ei incepe calvarul. Si care ar fi explicatia? Teama de spatii deschise este completata de teama de moarte, dar si de teama de nebunie.
Ei nu suporta schimbarile, s-a observat ca cea mai mica schimbare le accentueaza gradul de agorafobie. In cazuri grave, ei nu-si mai pot parasi locuinta devenind niste captivi cu o imaginatie incontrolabila, total dependenti fata de cei dispusi sa-i ajute.
Din fericire pentru toti, agorafobia este o boala tratabila. Agorafobicii ajung foarte greu la medic de teama de a nu fi considerati nebuni, insa daca reusesc, eforturile le pot fi rasplatite cu o… vindecare.
Tratamentul cel mai recomandat este terapia cognitiv-comportamentala, dar se pot aplica cu succes atat psihanaliza cat si terapia de grup.
In functie de gravitatea afectiunii, se poate opta pentru terapia combinata, constand in psihoterapie si medicatie. Rolul medicamentelor (antidepresive) ramane secundar, deoarece exista riscul recaderilor la intreruperea medicatiei. Expunerea repetata la situatii fabogene si invatarea unor tehnici de control a anxietatii sunt de mare folos si intotdeauna grabesc vindecarea.
La intrebarea-titlu “Agorafobia, o fobie sau doar un raspuns emotional?” se poate raspunde cat se poate de clar “Da, este o fobie, insa poate fi si un raspuns emotional”.
“Un raspuns la ce?” vor intreba unii.
“La un conflict, de obicei cu un adult, la o trauma majora, care poate transforma orice persoana intr-un om incapabil de a-si mai gestiona fricile” le-as raspunde pentru a ma face cat mai repede inteleasa.
In concluzie, problemele cu care se confrunta cei afectati de agorafobie sunt foarte mari. Necunoscand manifestarea acestei suferinte, multi oameni nu o pot crede, nici intelege si nici nu ofera ajutor celor aflati intr-o astfel de dificultate.
Eu am scris despre aceste lucruri din dorinta de a-i ajuta, dar si de a clarifica anumite aspecte despre care, din nefericire, se vorbeste putin…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor OnLine al Revistei InfoTerapii
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici