Atunci cand oamenii vorbesc urat unii despre altii, folosesc tot felul de expresii si de termeni, care de care mai duri si mai jignitori. Un astfel de termen, devenit cam la moda in zilele noastre, este cel de “schizofrenic”. Foarte multi dintre cei care il utilizeaza, nu-i cunosc adevarata semnificatie, dar stiu ca li se potriveste celor care par ca sunt “dusi cu capul.” Intr-adevar, exista ceva adevar in aceasta “atribuire”, dar schizofrenia este mult mai mult decat atat.
Schizofrenia este o boala deosebit de complexa a carei gravitate este data si de multimea de simptome din domeniul cognitiei, personalitatii, precum si a activitatii motorii.
Din punct de vedere etimologic, termenul de schizofrenie provine din asocierea de doua cuvinte schizein care se traduce prin a desparti si fren care inseamna minte.
Initial, boala a fost denumita “dementa precoce” avandu-se in vedere debutul precoce din adolescenta, precum si incapacitatea severa pe care o produce in ceea ce priveste functionalitatea celui afectat. Desi a fost studiata timp indelungat, mecanismul de declansare a bolii ramane o enigma. Studiile efectuate de-a lungul a zeci de ani au evidentiat urmatoarele: prevalenta (numarul de persoane bolnave la un moment dat intr-o populatie) se situeaza intre 0,2 si 2%, prevalenta pe viata este de aproape 1%, incidenta ar fi de 1 la 10.000, debutul majoritar situandu-se intre 20 si 35 de ani, varsta de debut fiind ceva mai mica la barbati.

Termenul de schizofrenie a fost introdus de catre psihiatrul elvetian Eugen Bleuler in anul 1911, iar impartirea schizofreniei in trei forme clinice: paranoida, hebefrenica si catatonica a fost realizata la sfarsitul secolului al XIX-lea, de catre psihiatrul german Emile Kraepelin. La pacientii cu aceasta tulburare mintala, Bleuler a remarcat fragmentarea gandirii si incapacitatea de raportare la lumea externa, iar Kraepelin a remarcat pierderea unitatii identitatii si saracirea emotionala.
In manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale DSM IV, schizofrenia este definita ca o “tulburare mintala care dureaza cel putin sase luni si presupune cel putin o luna existenta unei stari de boala (adica existenta a doua sau mai multe simptome dintre urmatoarele: idei delirante, halucinatii, dezorganizarea vorbirii, comportament profund dezorganizat sau catatonic, simptome negative)”.
Debutul schizofreniei difera mult. Poate fi gradat sau accelerat si se observa, mai ales, de catre cei din familie si anturaj. Cateva dintre primele semne sunt considerate a fi: evitarea evidenta a comunicarii, pierderea randamentului, introversiunea, pasivitatea si nu in ultimul rand, pierderea contactului cu realitatea.
Avand in vedere simptomele specifice acestei boli, specialistii au stabilit mai multe criterii de divizare. Un prim criteriu ar fi divizarea acestora in simptome pozitive si negative.
Simptome pozitive sunt considerate distorsiunile functiilor normale si includ: halucinatiile – auditive, vizuale, tactile, olfactive, kinestezice; ideile delirante – de persecutie, de grandoare, mistice, de gelozie, de otravire, de control, etc; somatice; vorbirea dezorganizata si comportamentul bizar.
Simptome negative sunt considerate a fi : alogia (afectarea fluentei vorbirii), abulia (afectarea vointei), afectul (emotia) neadecvat, aplatizarea afectiva (diminuarea capacităţii de a reacţiona la stimulii ambianţei).
Simptomele schizofreniei pot fi divizate in trei dimensiuni: psihotica – halucinatii si idei delirante; negativa – saracirea vorbirii si dezorganizarea atat a comportamentului cat si a vorbirii.
Pentru persoanele afectate de schizofrenie, experientele zilnice pot deveni stranii, iar realitatea amenintatoare. Li se deterioreaza capacitatea de a frecventa scoala, de a avea un serviciu, de a avea prieteni si relatii intime familiale. Pot avea un comportament linistit, dar si manifestari de agitatie motorie si ostilitate. Desi manifesta dezinteres fata de lumea exterioara, dar si fata de propria persoana, dezinteres tradat de un aspect fizic neingrijit, pacientul schizofren devine interesat de idei abstracte, mistice, oculte.
Manifestarea caracteristica este delirul, avand ca tematica persecutia, grandoarea, gelozia, etc. Poate sesiza ca este diferit fata de ceilalti, insa constienta bolii lipseste cu desavarsire.
In functie de simptomele predominante, exista mai multe forme clinice si anume: schizofrenia dezorganizata (hebefrenia), catatonica, paranoida, reziduala, simpla si nediferentiata.

Schizofrenia dezorganizata, de obicei, debuteaza brusc, inainte de varsta de 25 de ani, mai frecvent la barbati, printr-o schimbare a conduitei si o dezorganizare in ganduri si comportament. La inceput a fost numita schizofrenie hebefrenica. Se caracterizeaza printr-o dezorganizarea ideativa si comportamentala masiva. Dezorganizarea ideativa se refera la incoerenta, atat la nivelul ideilor cat si la nivelul cuvintelor folosite. Dezorganizarea comportamentala consta intr-o permanenta miscare (fara rost) si investigare. Din punct de vedere al comunicarii, se poate remarca folosirea exagerata a neologismelor active si pasive, dar si a unor expresii bizare. Caracteristice acestui tip mai sunt: incoerenta, detasarea afectiva, bizareriile de comportament si tulburarea gandirii care este pronuntata.
Schizofrenia catatonica este o forma clinica caracterizata prin tulburari psihomotorii. In forma clasica, pacientul este catatonic si prezinta flexibilitate ceroasa, iar cand este plasat intr-o anumita pozitie, va ramane in acea pozitie o perioada mai lunga de timp. Simptomul domininant este negativismul extrem, care poate fi insotit de mutism, posturi bizare, stereotipii, grimase, malnutritie, ecolalie (consta in repetarea lipsita de sens a cuvintelor si frazelor spuse de alta persoana) si ecopraxie (consta in repetarea gesturilor interlocutorului).
Datorita medicatiei neuroleptice, aceasta forma de schizofrenie este tot mai rar intalnita.
Schizofrenia paranoida prezinta ca simptome dominante ideile delirante de persecutie si grandoare. Sub influenta halucinatiilor, indeosebi celor auditive, pacientii pot scrie memorii, denunturi si pot trece la masuri de aparare. Debutul acestei forme de schizofrenie apare mai tarziu decat celelalte, iar functionalitatea sociala a celor afectati este superioara, intrucat deteriorarea este mult mai redusa. Cei afectati de schizofrenie paranoida pot fi suspiciosi, prudenti dar si agresivi, in anumite situatii fiind chiar periculosi.
Schizofrenia reziduala este o forma de schizofrenie care presupune ca, in trecut, a mai existat un episod acut de schizofrenie. Aceasta forma a bolii nu prezinta simptome psihotice pozitive: idei delirante, halucinatii, incoerenta, dezorganizarea vorbirii si a comportamentului, dar exista doua sau mai multe simptome psihotice negative precum: retragerea sociala, comportamentul excentric, tocirea emotionala, gandirea ilogica. Daca, totusi, apar si bizarerii de comportament, halucinatii, idei delirante, acestea nu sunt marcante.
Schizofrenia simpla este o forma a schizofreniei mai putin intalnita, fiind cunoscuta si sub denumirea de tulburare deteriorativa simpla. Se distinge de celelalte forme printr-o serie se simptome negative: izolare, retragere, declinul functionalitatii profesionale, scaderea capacitatii volutionale. Nu exista halucinatii si idei delirante.
Schizofrenia nediferentiata este o forma a bolii care intruneste criterii pentru mai mult decat o singura forma clinica, pacientii neputand fi incadrati in niciuna dintre categoriile/formele prezentate anterior.

Pacientul diagnosticat cu schizofrenie este un pacient dificil. Coopereaza greu datorita dificultatilor de a se raporta la ceilalti si la situatie. In examinarea psihologica este foarte importanta stabilirea unei relatii (medic-pacient) de tip securizant, dar si de intelegere. Investigarea psihologica a pacientilor cu schizofrenie este utila atat in cazurile de debut, in cazurile de remisiune, dar si pentru evaluarea personalitatii in vederea stabilirii unui tratament psihoterapeutic adecvat. Pacientul poate fi investigat si cand se afla sub terapie medicamentoasa, dar mult mai indicata este suprimarea medicatiei cu 24 ore inainte de investigare.

Ca instrumente de evaluare a pacientilor cu schizofrenie se folosesc scalele: PANSS – scala sindromului pozitiv si negativ in schizofrenie, CDSS – scala de depresie Calgary in schizofrenie si BPRS – scala scurta de cotare psihiatrica.
Scala PANSS – cuprinde 7 itemi pentru simptome negative, 7 itemi pentru simptome pozitive, o scala de psihopatologie generala de 16 itemi, scopul utilizarii sale fiind evaluarea simptomelor pozitive si negative. Se bazeaza pe interviul clinic, pe observatiile facute in timpul acestuia, dar si pe raportarile facute de personalul medical si familie.
Scala CDSS masoara severitatea depresiei, sentimentelor de vinovatie, insomniei si a comportamentului suicidar.
Scala BPRS este o scala cantitativa pentru simptome ca anxietate, depresie, ostilitate, halucinatii, acuze somatice. Aceasta scala coteaza tabloul clinic in ultimele 3 zile si contine 16 itemi cotati de la 0 la 6 in functie de severitate.

Posibilitatile de tratament sunt tratamentul medicamentos, bazat indeosebi pe neuroleptice si psihoterapia pe o perioada indelungata. Mai ales dupa externare, se recomanda, saptamanal, o sedinta de psihoterapie cu o durata medie de 50 de minute. Mai intai, terapeutul trebuie sa stabileasca care sunt motivele de ingrijorare ale pacientului sau si ce efecte adverse prezinta datorita medicatiei. Avand in vedere rata de suicid de 10%, este absolut necesara investigarea ideatiei suicidare, cei mai susceptibili fiind pacientii cu simptome negative, chinuiti de emotii dureroase, mai ales dupa pierderea unei relatii importante.
Informarea asupra bolii si tratamentului sunt esentiale si nu intamplator, in schema terapeutica este adaugata si terapia suportiva familiala.
Ereditatea poate avea si ea un rol, cercetarile efectuate indicand o prevalenta de 12% la copiii cu un parinte schizofren si o prevalenta de 40% la copiii cu doi parinti schizofreni, insa mecanismele producerii acestei boli raman, deocamdata, neelucidate.
Multi dintre specialistii clinicieni considera schizofrenia o boala catastrofica, datorita marii probabilitati de a ramane cronica. Tocmai de aceea, o asemenea boala necesita ingrijiri speciale, adaptate pe o perioada indelungata de timp. Costurile pot fi semnificative, dar ce poate fi mai de pret decat sanatatea?

Mihaela-Theodora Popescu
Co-autor al cartii “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici